TIMIȘOARA. Una dintre cele mai mari acțiuni DNA la Timișoara, marți după-amiază. Nu mai puțin de 30 de percheziții au avut loc la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, la locuintele unor angajati ISCTR si la firme de transport.
După un flagrant, anchetatorii au descins la sediul ISCTR Timisoara și au scotocit toate birourile, de la cele ale conducerii si până la cele ale inspectorilor de trafic, dar și mașinile folosite în munca de teren.
Procurorii DNA vorbesc despre șpăgi date de mult timp de transportatori lucrătorilor ISCTR pentru ca aceștia să închidă ochii la controalele de trafic si sa elibereze cu prioritate autorizatii, avize si alte documente.
Anchetatorii vorbesc chiar despre un “abonament lunar” de 2500 de euro de care beneficiau inspectori de trafic de la patroni de firme.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, banii se încasau pe mai multe paliere si ajungeau de la inspectorii din teren până la vârful institutiei, la directorul regionalei si la adjunctul său.
La sediul DNA s-a făcut coadă marți seară, când jandarmii și polițiștii au început să aducă suspecții la audieri.
14 angajați ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara, între care doi șefi, precum și mai mulți reprezentanți ai unor societati au ajuns în fața procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.
Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Teritorial Timişoara are in subordine județele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş. Șeful acestuia este Lucian Sîrbu.
UPDATE: Seful ISTCR Timisoara, Lucian Sîrbu a fost retinut impreuna cu alti 9 subalterni
Dupa audieri maraton la sediul DNA Timisoara, 10 persoane au fost retinute pentru 24 de ore. Toti cei zece sunt angajati ai ISCTR, iar printre ei este si Lucian Sîrbu, directorul institutiei.
***
Va reamintim, în 2023, procurorii DNA au mai instrumentat un dosar de luare de mită tot la ISCTR Timișoara. Mai mulți inspectori de trafic rutier au fost atunci anchetați.
Unul dintre inculpați, spre exemplu, arătau acum doi ani procurorii anticorupție, ar fi pretins și primit de 30 de ori șpagă de la oameni de afaceri că să ignore în trafic mașini de transport care le aparțineau.
Cei implicați în dosar și-au recunoscut faptele și au scăpat cu pedepse cu suspendare.

