Opinia Timisoarei

Victor Ponta se intalneste vineri cu primarul Gheorghe Ciuhandu, la Timisoara

Presedintele PSD, Victor Ponta, este asteptat maine la Timisoara, la o intalnire de taina cu primarul Gheorghe Ciuhandu, spun surse apropiate PSD. Intalnirea nu a fost confirmata de reprezentantii Primariei Timisoara, semn ca intalnirea dintre cei doi lideri politici va fi una neoficiala.

Cel mai probabil discutiile dintre presedintele social-democratilor si liderul taranistilor locali se vor axa pe tema unei viitoare candidaturi a primarului la alegerile din 2012, in contextul formarii USL. PSD si PNTCD au o alianta la nivel local, alaturi de PNL, alianta formata dupa alegerile din 2008. Presedintele PSD Timis, Titu Bojin, a confirmat prezenta lui Ponta in Timis maine. „Victor Ponta va ateriza la Timisoara si se va duce la Oradea, la congresul UDMR. Nu are nicio intalnire oficiala”, a spus Bojin pentru www.opiniatimisoarei.ro.

Exit mobile version