Opinia Timisoarei

Viceprimarul din Deta ramane pe functie, deocamdata. Prefectul Mircea Bacala a atacat in instanta hotararea de suspendare

Mircea Bacala

TIMISOARA. Gherhard Samantu, viceprimarul din orasul Deta va ramane pe functie, desi marti Consiliul Local a decis suspendarea acestuia.

Hotararea de suspendare a fost astazi atacata in contencios administrativ de prefectul Mircea Bacala.

Acesta s-a consultat cu juristii Prefecturii si, impreuna, au decis ca hotararea de consiliu local de la Deta, in baza careia s-a decis suspendarea din functia de viceprimar a lui Gherhard Samantu, este ilegala si ca justitia este cea care trebuie sa faca lumina in acest caz.

„Ieri am primit de la Deta hotararea de Consiliu Local privind schimbarea din functie a viceprimarului si o informare cu ce s-a intamplat la sedinta. Potrivit acesteia, la vot, unul din consilieri, inainte de a introduce in urna votul, l-a aratat celorlaltor persoane prezente, fapt care este ilegal. Am dispus juristilor de la Prefectura sa verifice si potrivit Legii 215/2000 privind administratia publica locala, procedurile de vot, atunci cand este vorba de o persoana, sunt foarte clare: votul este secret”, a declarat Mircea Bacala.

Actiunea in instanta a fost demarata astazi, iar pe perioada procesului, hotararea prin care viceprimarul este schimbat din functie, se suspenda. „Viceprimarul ramane in functie, in continuare, cel putin atata timp cat se judeca procesul”, a subliniat Bacala.
„Ca prefect recunosc faptul ca singura autoritate care schimba un viceprimar din functie este consiliul local, insa trebuie respectate toate prevederile legale”, a mai spus Bacala.

Demersul prefectului nu a trecut neobservat de social-democrati care spun ca isi vor continua demersul.

„Domnul prefect are tot dreptul sa atace in instanta hotararea de consiliu local de la Deta, dar in momentul in care sunt 10 voturi pentru si 5 impotriva, in conditiile acestea cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa se gandeasca la ce e mai bun pentru comunitate. A fost vointa oamenilor de acolo. Vom merge in continuare cu demersul nostru”, a declarat Titu Bojin, presedintele PSD Timis.

Marti, in cadrul unei sedinte de Consiliu Local, la Deta, consilierii au decis schimbarea viceprimarului Gherhard Samantu, urmand ca in sedinta urmatoare sa propuna pe altcineva in locul acestuia. Schimbarea viceprimarului din Deta face parte dintr-o strategie a Uniunii Sociale Liberale (PSD+PNL+PC) de a forma majoritati la nivelul consiliilor locale din cat mai multe comune si orase din Timis si de a-si impune viceprimarii.

Exit mobile version