Opinia Timisoarei

Viceprimarul Adrian Orza da lectii de administratie publica noii conduceri a Primariei Timisoara

TIMISOARA. Proaspat ales consilier local, Adrian Orza, cel care a lucrat alaturi de primarul Gheorghe Ciuhandu vreme de 12 ani, le da lectii de administratie publica noilor alesi.

Fostul viceprimar al Timisoarei spune ca noua echipa a USL care a castigat Consiliul Local nu stie cu ce se mananca administratia si ca ar avea nevoie de cateva cursuri.

A inceput sa il critice pe Dan Diaconu, cel care i-a luat locul de viceprimar. „Vad ca domnul Dan Diaconu inca e in campanie, el nu realizeaza ca s-a incheiat campania electorala si ca trebuie sa se apuce de treaba. Administratia se face si cand se schimba mandatele”, a declarat Orza.

Saptamana trecuta, Dan Diaconu s-a legat de administratia Ciuhandu si a spus ca „sa faci o licitatie deschisa pe 25 milioane de euro cand se schimba administratia, mi se pare strigator la cer!”. Cel care il va seconda pe Nicolae Robu la Primaria Timisoara din partea PNL, ca viceprimar, Dan Diaconu a tras un semnal de alarma cu privire la lansarea unei licitatii pentru intretinerea de spatii verzi.

Adrian Orza i-a raspuns imediat. „Licitatia se va face la mijlocul lunii, cand domnia sa va fi validat ca viceprimar. Spatiile verzi trebuie intretinute, nu se asteapta dupa schimbari de administratie. Pentru unii legea e superfluu. Licitatia este pe SEAP, este nationala, a fost anuntata. Contractul cu Horticola expira in iulie, iar pe celelalte zone, pentru ca orasul este impartit pe zone, expira in septembrie, dar trebuie sa pornesti licitatiile din timp ca sa nu ai situatii cand sunt perioade neacoperite de contract. Sunt foarte greu de intretinut zonele, pentru ca daca nu ai societate, nu poti sa ceri nimanui sa faca treaba gratis”, a spus Orza.

Noul consilier local din partea UPT s-a legat si de o declaratie in ceea ce priveste studiile de fezabilitate, dupa ce reprezentantii PNL ar fi spus ca ar trebui anulate studiile de fezabilitate mici.

„Orice investitie, fie ca este vorba de 1 leu, fie ca este vorba de 1 milion de euro, are la baza un studiu de fezabilitate. Nu se poate face nicio investitie fara studiu de fezabilitate. O sa le recomand sa faca pana in septembrie un curs de administratie publica. Eu la stau la dispozitie oricand cu tot ceea ce inseamna cunostinte de administratie”, mai spune Adrian Orza.

Inca de cand a pierdut alegerile pentru functia de primar in fata lui Nicolae Robu, Adrian Orza a anuntat ca va fi un consilier local foarte vocal si ca va sta cu ochii pe noua administratie, sa vada daca noul primar isi va respecta promisiunile facute in campania electorala.

In ceea ce priveste asa-zisul val de demisii din Primaria Timisoara, fostul viceprimar considera ca este inexistent si ca vor fi foarte putini cei care vor parasi functiile. El crede insa ca sunt cativa angajati in primarie care au ajuns sa fie lingusitori pe langa noua conducere.

„Nu a plecat nimeni din primarie, din cate stiu eu nu va pleca nimeni. Acea clica taranista despre care s-a vorbit atat de murdar o sa se vada ca nu exista. Eu chiar o sa urmaresc daca vor fi dati afara directorii, sunt curios cu cine o sa lucreze noua administratie. Sigur ca exista in primarie persoane care si-ar dori sa fie sefi, ei acum incearca sa faca pe lingusitorii noii administratii. Ei sunt absolut paraleli cu administratia, in capul lor e doar marire, narcisism. Sunt curios cum o sa se conduca orasul cu acei oameni”, a conchis Orza.

Exit mobile version