Opinia Timisoarei

Veste excelenta! Ce se intampla cu una dintre ultimele paduri virgine din Europa, aflata in Banat?

CARAS SEVERIN. E o adevarata comoara si parea sa-si traiasca ultimele clipe sub amenintarea drujbelor. Vorbim de una dintre ultimele paduri virgine din Europa, care se gaseste in Banat. Mai precis, in Muntii Tarcu.

Padurea Olteana a fost salvata de la taiere.

Aflata in proprietatea statului, ea a devenit tinta firmelor de exploatare, iar jumatate din arborii seculari s-au prabusit deja sub drujbele muncitorilor forestieri, noteaza expressdebanat.ro.

Olteana a fost abandonata de Guvern si nu a fost validata pentru a intra in catalogul national al padurilor virgine. Pentru ca nu include suficient lemn mort si ca in fagete au aparut exemplare de molid”, explica Loredana Stefanut, reprezentantul Asociatiei Altitudine.

In luna februarie, padurea era deja marcata pentru a fi defrisata, insa, dupa mai multe semnale de alarma trase de ecologisti, Garda Forestiera a confirmat ca 419 hectare din bazinul Olteana sunt inca paduri virgine si ca vor intra in catalog.

Comitetul Director al Directiei Silvice Caras-Severin a aprobat anularea adjudecarii de catre o firma, la o licitatie de masa lemnoasa din luna februarie. Ca atare, Ocolul Silvic Otelu Rosu a constituit o comisie care a trecut deja la demarcarea arborilor inventariati in mai multe parcele pentru a fi taiati. Aceste parcele se afla in interiorul ariei naturale protejate, paduri seculare de valoare deosebita.

Exit mobile version