Opinia Timisoarei

Vanator de functii? Nicolae Robu spune ca are de unde alege: primar, senator, presedinte al Senatului Romaniei sau chiar ministru al Educatiei

Daca in urma cu numai o saptamana, senatorul Nicolae Robu, presedintele PNL Timis, isi anunta o posibila candidatura la Primaria Timisoara sau la Senat, in aceasta saptamana, el a recunoscut ca plaja de posibilitati este mult mai intinsa.

Senatorul liberal de Timis a recunoscut ca o functie de ministru al Educatiei i-ar surade si nu ar sta prea mult pe ganduri daca i s-ar oferi.

„Daca se va ajunge ca PNL sa aiba de luat raspunderea Ministerului Educatiei si daca s-ar considera ca eu as fi cel mai potrivit, nu as spune nu”, a declarat senatorul de Timis. Problema este, insa, ca in cadrul partidului ar putea avea un competitor pentru aceasta functie, pe Andrei Marga, fost ministru al Educatiei. „Ori de cate ori am intrat intr-o competitie, nu m-a preocupat cine sunt competitorii. M-am preocupat de prestatia mea”, a spus Robu.

O alta functie la care ar putea accede senatorul timisorean este cea de presedinte al Senatului Romaniei. „Nu ducem lipsa de functii potentiale. Exista si functia de presedinte al Senatului”, a mai spus Robu.

Pe de alta parte, Robu nu ar renunta asa usor nici la conducerea Politehnicii din Timisoara, aceasta in ciuda faptului ca legea nu ii mai permite inca un mandat de rector.

Astfel ca s-a gasit o chichita pentru ca Robu sa mai faca parte din conducerea UPT. Este vorba de crearea unui consortiu universitar intre Universitatea „Politehnica” si Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes”. Acest consortiu ar putea fi condus chiar de Nicolae Robu. „Vrem sa construim impreuna o forta universitara pe plan national si international”, a spus Robu.

Despre posibilele candidaturi pe liste comune cu PSD, Robu crede ca aceasta este o idee gresita si ca toti candidatii ar trebui selectati in baza unor sondaje de opinie. PNL si-a ales, deja, o echipa de negociere cu PSD pentru impartirea candidaturilor. Din echipa fac parte Nicolae Robu, Petru Ehegartner, Viorel Coifan si Leontin De Maio.

Exit mobile version