Opinia Timisoarei

Vanatoarea… politica

Reprezentantii PSD Timis raman cei mai pasionati de vanatoare dintre politicienii locali. Sezonul este deschis la mistret, in aceasta perioada, asa ca unii dintre social-democrati si-au petrecut primele zile din an in aer liber, prin padurile judetului, in catarea pustii lor fiind aceste animale. Hobby-ul este preferat de mai toti cei cu functii in PSD. Senatorul Ilie Sarbu, fost lider local, este si acum presedinte onorific al Asociatiei Judetene de Vanatoare si Pescuit Timis. Sarbu nu a mai venit, totusi, in Timis nici la vanatoare, nici pentru vreo intalnire publica cu pesedistii. Vanator este si actualul presedinte, Titu Bojin, dar mai rar, ca are si alte treburi de executat. Colegul sau de Consiliu Judetean, Viorel Matei, este mai activ din punctul de vedere al practicarii hobby-ului atat de hulit de unii.

Printre cei mai tineri PSD-isti cu arma de vanatoare ar fi consilierul judetean Marcel Mihoc si fostul director al OPC, Cristian Anton, care nu sunt atat de pasionati precum cei cu state vechi: Cornel Lera, fost consilier judetean, si Nicusor Tatu, fost secretar executiv al organizatiei. Dan Ioan Sipos (foto), consilier personal al liderului CJT Constantin Ostaficiuc (PDL), era si el un mare vanator pe vremea cand era seful CJT din partea PSD. Dintre reprezentantii altor partide, a ramas un pasionat al vanatorii de mistreti, iepuri si fazani, doar liberalul Viorel Coifan, si el fost lider al CJ Timis.

Exit mobile version