Ce poți face în 60 de secunde? Să verifici o notificare, să bei o gură de cafea sau… să convingi un juriu că ideea ta de afacere merită finanțată. Exact aceasta a fost provocarea pentru cei 32 de studenți care au urcat pe scena de la ARChA joi, 22 octombrie 2026, la evenimentul Pitch & Pizza. Sala a fost complet plină, semn că dincolo de laboratoare și cursuri tehnice, în UPT există o dorință uriașă de a transforma teoria în startup-uri reale.
Evenimentul nu a fost doar o competiție, ci un exercițiu de curaj ancorat în realitatea din business. În lumea reală, un investitor sau un client îți acordă exact un minut înainte de a decide dacă vrea să te mai asculte. La Pitch & Pizza, studenții au testat acest „foc de baraj”, au primit feedback direct de la juriu și au concurat pentru premii totale de 500 de euro, dar și pentru votul publicului.
Universitatea Politehnica Timișoara dezvoltă un parcurs concret de susținere a antreprenoriatului studențesc, care pornește de la descoperirea unei idei și poate ajunge până la construirea unui startup. Pitch & Pizza a oferit tocmai un asemenea exercițiu.
În deschiderea evenimentului, Lucian Grămescu, moderatorul întâlnirii și specialist cu peste 11 ani de experiență în educație antreprenorială și startupuri, a subliniat că Pitch & Pizza face parte dintr-o serie mai amplă de activități organizate de UPT pentru studenții interesați de antreprenoriat. Universitatea oferă un mediu potrivit pentru cei care vor să facă primii pași în această direcție, inclusiv pentru cei care își doresc să dezvolte un startup încă din timpul facultății.
La rândul său, președintele Senatului UPT, conf. univ. dr. mat. Liviu Cădariu-Brăiloiu, a rememorat propria perioadă de studenție, observând cât de mult s-ar fi putut bucura generația sa de asemenea activități și oportunități, care să le trezească studenților interesul pentru antreprenoriat.
De la o idee la un pitch de 60 de secunde
Regula evenimentului a fost simplă: fiecare participant a avut un minut pentru a-și prezenta ideea, suficient cât să stârnească interesul și să convingă audiența că merită să afle mai mult. Într-un asemenea format, nu contează doar cât de interesantă este ideea, ci și capacitatea de a identifica problema căreia îi răspunde, de a explica soluția și de a transmite limpede de ce ar avea aceasta valoare.
Diversitatea propunerilor a arătat cât de multe direcții pot lua inițiativele studențești. Unele au pornit de la probleme cotidiene, precum identificarea locurilor libere de parcare sau de studiu în campus, monitorizarea bebelușilor ori găsirea unor soluții mai bune pentru îngrijirea persoanelor vârstnice. Altele au vizat aplicații digitale și instrumente bazate pe inteligență artificială, de la un agent care să răspundă mai eficient solicitărilor dintr-un call-center până la un asistent digital care să-i ajute pe utilizatori să-și păstreze concentrarea asupra activităților de lucru.
Au fost prezentate și idei cu potențial în domenii precum economia circulară, educația, construcțiile și serviciile. O platformă prin care restaurantele, cafenelele și brutăriile ar putea vinde la preț redus produsele rămase în ultima jumătate de oră de program urmărește să reducă risipa alimentară. O aplicație de realitate augmentată ar putea calcula cantitățile de piatră sau beton necesare unei lucrări, în timp ce un alt proiect propune capsule modulare de lucru, alimentate cu energie solară, pentru parcuri și grădini publice.
Inventivitatea s-a manifestat și în propuneri precum o brățară inteligentă care să-i avertizeze pe părinți dacă un copil se îndepărtează prea mult pe plajă, un sistem de monitorizare a traficului și a zonelor de risc cu ajutorul dronelor sau un serviciu prin care tinerii ar putea petrece o zi alături de un profesionist pentru a descoperi dacă o anumită meserie li se potrivește. Au existat, de asemenea, idei de afaceri în zona jocurilor video, a serviciilor pentru evenimente, a comerțului online și a mentenanței predictive.
Dincolo de domeniile diferite, multe dintre propuneri au avut un element comun: încercarea de a identifica o nevoie concretă și de a găsi o soluție care să poată fi dezvoltată și oferită mai departe. Pentru unii studenți, ideea se află încă la început; pentru alții, prezentarea în fața juriului și a publicului poate reprezenta primul pas spre conturarea unui produs sau a unui model de business.
Juriul a evaluat fiecare prezentare luând în considerare potențialul ideii, argumentarea și calitatea pitch-ului. Pe lângă cele trei premii acordate de juriu, evenimentul a inclus și un premiu al publicului, oferind celor din sală posibilitatea de a-și exprima propriile preferințe. Componența juriului a adus împreună experiența academică și cea practică a dezvoltării unor afaceri și produse.
Din juriu au făcut parte Ștefan Iarca, cofondator și CEO al Rayscape, companie de tehnologie pentru imagistică medicală pe care a lansat-o în 2018, pe când era student la UPT; conf.dr.ing. Valentin Niță, cadru didactic la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, implicat în inițiative antreprenoriale din domeniul agritech și al echipamentelor sportive; Miroslav Maletici, Software Firmware Engineer la Axon și Teaching Assistant la UPT, care și-a dezvoltat propria afacere, WiseLearning, cu două platforme de e-learning și cursuri de informatică.
După prezentări și deliberări, au fost anunțați câștigătorii celor trei premii acordate de juriu și ai premiului publicului:
- Ionela Secman, Facultatea de Automatică și Calculatoare – LullababyAI: un sistem de monitorizare a bebelușilor care îmbină inteligența artificială cu IoT (dispozitive conectate la internet). Pe lângă supravegherea audio-video, recunoaște și clasifică plânsul, urmărește somnul și mișcările și le oferă părinților sprijin personalizat printr-un asistent AI. Există deja un prototip funcțional.
- Sebastian Muntean, Facultatea de Management în Producție și Transporturi – HYPE: o platformă socială pentru persoane de peste 16 ani, prin care descoperi și organizezi petreceri, întâlniri și activități de grup. Utilizatorii au identitatea verificată, pot crea evenimente publice sau private și își aprobă participanții, iar locația exactă apare doar după acceptare. Are profiluri, recenzii, chat și protecții speciale pentru minori.
- Timeea Lile, Facultatea de Management în Producție și Transporturi – Free trial: studenții petrec o zi lângă un profesionist, ca să afle dacă o meserie li se potrivește înainte să-și aleagă masteratul sau primul job. Pentru studenți e gratuit, iar companiile își prezintă echipa unor viitori candidați. Urmează un pilot în Timișoara, cu 5 companii și 30 de studenți.
- Răzvan Pervulescu, Facultatea de Automatică și Calculatoare – Mentenanță predictivă: un startup care anticipează defectele echipamentelor, ca să fie reparate înainte să se strice.
Evenimentul a continuat cu un mini-workshop de tips & tricks, urmat de discuții informale între studenți, antreprenori și profesioniști. Astfel, întâlnirea a oferit nu doar un cadru de competiție, ci și ocazia de a pune întrebări, de a schimba idei și de a identifica posibili colaboratori.
Un parcurs antreprenorial, nu doar evenimente izolate
Pitch & Pizza face parte dintr-un program amplu de activități organizate de Universitatea Politehnica Timișoara dedicate studenților interesați să descopere și să urmeze calea antreprenoriatului. Programul este gândit ca un parcurs continuu, în care studenții pot intra în orice etapă, în funcție de maturitatea ideii lor:
- 27 octombrie 2026: A treia ediție SPARK by UPT (Centrul de Conferințe UPT) – întâlniri și povești concrete din culisele dezvoltării unor produse de succes.
- 29 octombrie 2026: Atelierul Build It with AI – experimente practice despre cum poți folosi inteligența artificială pentru a-ți valida rapid o idee.
- Noiembrie: Ateliere de ideație, Startup Ideas Competition (un hackathon intens de trei zile) și AI Prototype Bootcamp.
- Martie 2027: Lansarea Pre-Acceleratorului AntreprenoriatUPT, un program de mentorat de lungă durată unde cele mai bune startup-uri studențești vor concura pentru finanțări de câte 10.000 de euro oferite de universitate.
Toate activitățile sunt gratuite și deschise studenților UPT. Calendarul complet și formularele de înscriere sunt disponibile pe platforma antreprenoriat.upt.ro.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

