Site icon Opinia Timisoarei

Unul dintre cei mai cunoscuți primari din Arad, fost președinte de Consiliu Județean, cercetat de procurorii Parchetului European Timișoara. E acuzat de fraudă cu bani europeni

TIMIȘOARA. Anchetă a procurorilor Parchetului European Timișoara într-un dosar de fraudă cu fonduri europene în Arad.

CITEȘTE ȘI: ‘Bătaie’ pe documentație, 12 oferte la licitație. Podul ‘verde’ care va lega DN6 de autostradă, în Ungaria, într-o nouă etapă

Primarul comunei Livada Florin Țolea este cercetat de procurorii EPPO, coordonați de Laura Codruța Kovesi.

Florin Țolea susține că dosarul intrumentat de procurorii parchetului condus de Laura Codruța Kovesi are legătură cu perioada în care soția lui deținea o firmă în județul Arad. Aceasta ar fi accesat fonduri europene pentru achiziția unor jocuri de societate.
Suma ar fi fost de aproximativ 30.000 de euro.

Procurorii europeni verifică dacă într-adevăr a fost făcută achiziția și s-au respectat toate condițiile prevăzute de proiectul finanțat cu bani europeni.

Luni, primarul arădean și soția au ajuns în fața anchetatorilor.
Edilului i-a fost comunicată calitatea de suspect în dosarul de fraudă cu fonduri europene.

Țolea susține că este nevinovat și că, de fapt, totul este o răzbunare a fiului vitreg, care cel mai probabil a făcut plângerea la EPPO.

VIDEO: Darius Rogojinaru

Primarul arădean a mai spus că nu a dat niciun fel de declarații în fața procurorilor europeni, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Florin Țolea este primarul comunei Livada din 2024, iar în trecut a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, în perioada 2008 – 2015 și președinte interimar la CJ Arad între 2015 – 2016.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version