TIMISOARA. Publicarea „Raportului asupra Exercitiului National de Metaranking Universitar – 2016” elaborat de Grupul de experti de inalt nivel (High Level Experts Group), numit prin Ordinul de ministru nr. 5665 din 27.10.2016, a trezit un interes deosebit si opinii diverse.
Avand ca obiectiv declarat cunoasterea pozitionarii universitatilor romanesti in clasamentelor internationale dar urmarind, in fapt, propunerea unei finantari suplimentare diferentiate in baza unei metodolgii proprii care sa integreze aceste rankinguri intr-un metaranking, raportul porneste de la un set de principii care nu asigura o evaluare in profunzime a calitatii educatiei si cercetarii universitare.
O serie de aspecte cum ar fi transferul de cunoastere si cooperarea cu industria, angajabilitatea absolventilor etc. sunt fie in mica masura reflectate de rankingurile incluse in metaranking, fie prezentate cel putin discutabil si in multe cazuri prin criterii marginale, fara suficienta relevanta. Astfel, este surprinzatoare neglijarea completa a clasificarii U-Multirank, ranking promovat de Uniunea Europeana la nivel mondial, in care este deja implicat un numar important de universitati romanesti.
Principiul intocmirii unui astfel de ranking, pe baza celor 9 clasamente internationale luate in discutie in raport, este gresit din start, deoarece majoritatea clasamentelor nu monitorizeaza decat primele 700 sau 800 de universitati. Cum primele 10 universitati din Romania se afla pe locurile 700-1100 la nivel mondial, o parte dintre acestea nu intra in zona de monitorizare a clasamentelor. Asa se explica faptul ca doua dintre universitati (UBB si UB) se regasesc in mai multe clasamente fata de celelalte 8, ceea ce de fapt nu are nici o legatura cu valoarea si performantele reale ale entitatilor in cauza. Oricine este cat de cat familiarizat cu aceste clasificari internationale stie ca o diferenta de 100-200 de locuri este absolut nerelevanta, fiind influentata de marimea universitatii, de profil (universitate generalista sau specializata, cum sunt universitatile de medicina si universitatile tehnice), de o anumita conjunctura de finantare a cercetarii prin granturi etc.
Surprinde de asemena neincluderea clasamentului Google Scholar International. Acesta a realizat, pe baza profilelor institutionale introduse recent de motorul de cautare, o clasificare a universitatilor (numar de citari, cele mai bine plasate 10 profile publice). in baza de date exista acum cca. 5000 de universitati.
Principiul ponderii egale a celor 9 rankinguri este si el discutabil. Mentionam, de exemplu, ponderea mare pe care o are in clasificarile QS-Top Universities (QS) si Times Higher Education World Universities (THE) „reputatia” institutiilor (50% respectiv 33%), evaluare bazata pe un studiu international de a carui acuratete in privinta Romaniei nu putem fi siguri.
In general, un numar important de autori aduc critici sistemelor de ranking atat din punct de vedere al continutului (monodimensionalitatea multora, neglijarea structurii intrare-iesire a universitatii), cat si a metodologiei (robustetea statistica, elitismul, dependenta de dimensiunile universitatii, etc.). Se argumenteaza, de asemenea, ca rankingurile sunt, cel putin in parte, o reflectare a statutului economic al tarilor si din acest motiv alocarea de resurse pe baza lor este o decizie gresita, prioritatile dezvoltarii nefiind automat rezolvate de alocarea de resurse mai mari universitatilor plasate in rankingurile internationale (C. Daraio et al., European Journal of Operational Research, 244, 918-930, 2015).
Se poate considera, fara nici un fel de retineri, faptul ca intre primele 10-12 universitati din Romania nu exista diferente semnificative de valoare si performante, unele sau altele ocupand pozitii mai bune in diferitele clasamente internationale, in functie de metodologia prin care este efectuata ierarhizarea si de limitele sau deficientele acesteia.
Consideram prin urmare ca acest demers privind „analiza pozitionarii universitatilor romanesti in clasamentele internationale ale universitatilor in anul 2016, prin integrarea acestora intr-un Metaranking Universitar” este, din pacate, in mod esential deficitar, incomplet si subiectiv.
Exercitiul lasa impresia ca au fost mai intai stabilite concluziile si apoi au fost aduse argumente, discutabile si in unele cazuri chiar eronate, care sa confere exercitiului o aparenta credibilitate.
in concluzie, „Raportul asupra Exercitiului National de Metaranking Universitar – 2016”, elaborat Grupul de experti de inalt nivel, nu poate constitui fundamentarea unor eventuale propuneri de finantare suplimentara a unor universitati, fiind necesara o revizuire radicala a metodologiei de realizare a acestuia.