Universitatea Politehnica Timisoara, partener in reteaua universitatilor europene

TIMISOARA. Universitatea Politehnica își consolidează poziția în spațiul european al educației prin includerea alianței universitare E³UDRES², din care fac parte, St. Pölten University of Applied Sciences (Austria), Instituto Politécnico de Setúbal (Portugalia), Universitatea Politehnica Timișoara (România), Szent Istvan University Gödöllö (Ungaria), UC Leuven Limburg (Belgia), Vidzeme University of Applied Sciences (Letonia) în rețeaua universităților europene.

Universitățile europene sunt alianțe transnaționale ale unor instituții de învățământ superior din UE, care se aliază în beneficiul studenților, al profesorilor și al societății în ansamblul ei. În data de 9 iulie 2020, Comisia Europeană a anunțat cele 24 de noi universități europene care se alătură primelor 17 alianțe ale instituțiilor de învățământ superior selectate încă din 2019. Beneficiind de sprijin financiar prin programele Erasmus+ și Orizont 2020, ele sporesc calitatea, incluziunea, digitalizarea și atractivitatea învățământului superior european.

Alese dintre 62 de candidaturi, cele 24 de universități europene implică 165 de instituții de învățământ superior din 26 de state membre și din alte țări participante la programul Erasmus+. Ele vor adânci cooperarea dintre instituțiile, studenții și personalul lor și vor comasa resurse, cursuri, expertiză, date și infrastructură, atât fizic, cât și online. Proiectul le va ajuta să promoveze tranzițiile ecologică și digitală, favorabile incluziunii, în beneficiul studenților lor și al tuturor europenilor.

În total, un buget de până la 287 de milioane EUR este disponibil pentru cele 41 de universități europene, prin programele Erasmus+ și Orizont 2020, timp de trei ani, pentru a începe punerea în aplicare a planurilor lor și pentru a asigura accesul altor instituții de învățământ superior din întreaga UE. Finanțarea din ambele programe reprezintă un pas important în consolidarea interacțiunilor dintre Spațiul european al educației și Spațiul european de cercetare.

Comisia Europeană a propus liderilor Uniunii Europene Inițiativa privind Universitățile Europene înaintea Summitului social de la Gothenburg, în noiembrie 2017, ca parte a unei viziuni globale vizând crearea unui Spațiu european al educației până în 2025. Inițiativa a fost susținută de Consiliul European în decembrie 2017, solicitându-se crearea a cel puțin 20 de universități europene până în 2024. Conceptul de universități europene a fost creat sub îndrumarea Comisiei Europene, în strânsă cooperare cu state membre, instituții de învățământ superior și organizații studențești.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Spac pac ! NOPE