Opinia Timisoarei

Universitatea Politehnica Timisoara, partener al Caravanei nZEB

TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timișoara s-a alăturat clusterului pRO-nZEB, alături de Primăria Timișoara și Asociația PORTIC, pentru organizarea Săptămânii nZEB (nearly Zero-Energy Building – Casa cu consum de energie aproape zero, un concept devenit obligatoriu în construcții) în orașul de pe Bega, eveniment de promovare a eficienței energetice, ce se desfășoară în perioada 10 – 13 mai 2023, în Piața Iancu Huniade (Parcarea Modex).

Evenimentul reunește, timp de patru zile, experți din domeniile construcțiilor și eficienței energetice, furnizori de soluții și tehnologii pentru realizarea clădirilor cu o performanță energetică ridicată, mediul academic, autorități publice locale, dezvoltatori imobiliari, studenți, tineri, copii și publicul general, într-un maraton de activități menite să faciliteze o mai bună înțelegere a cerințelor privind performanța energetică a clădirilor și să pregătească, atât principalii actori din sectorul construcțiilor, cât și viitoarele generații, pentru dezvoltarea unui mediu construit sustenabil.

În deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a declarat că „într-un oraș cu specific tehnic, inovator, așa cum este Timișoara, asemenea proiecte trebuie identificate, dezvoltate, comunicate și, ulterior, transferate către comunitate.”

De altfel, Universitatea Politehnica Timișoara derulează de mult timp proiecte în domeniul eficienței energetice, având specialiști și expertiză de înaltă calitate în domeniu. Facultatea de Construcții din cadrul UPT are o serie de masterate în domeniul eficienței energetice a clădirilor, Institutul de Cercetări în Energii Regenerabile derulează o serie de cercetări în domeniile controlului inteligent al conversiei și stocării energiei, colective interdisciplinare lucrează la obținerea energiei pe bază de hidrogen, o serie de proiecte de cercetare/dezvoltare/inovare în domeniul eficienței energetice se derulează în colaborare cu companii partenere ale UPT, iar Politehnica timișoreană este prima universitate din România care s-a atestat ca societate prestatoare de servicii energetice, ce are ca scop principal evaluarea consumurilor energetice dintr-o localitate și identificarea măsurilor de creștere a eficienței energetice.

În cadrul Caravanei nZEB, Sala Senatului UPT găzduiește o serie de worshop-uri dedicate eficienței energetice:

Exit mobile version