Un centru de tranzit si un call center la Timisoara vin in ajutorul refugiatilor din Ucraina. Foto

TIMISOARA. Refugiatii ucraineni care ajung in Timisoara vor putea fi dusi intr-un centru de tranzit pentru a se putea odihni inainte de a pleca spre destinatia finala a fiecaruia dintre ei. De asemenea, timisorenii care vor sa ajute si sa puna locuri de cazare la dispozitia celor care si-au parasit casele din pricina razboiului au la dispozitie un call center infiintat de Directa de Asistenta Sociala a Primariei.

CITESTE SI: Consiliul Judetean Timis a stabilit spatii de cazare pentru refugiatii din Ucraina, dar si locuri pentru montarea de tabere mobile, langa Timisoara si in doua comune aproape de frontiera. Bani din fondul de urgenta merg la Crucea Rosie 

Centrul de Tranzit a fost amenajat la Casa Tineretului, in spatiul de la demisolul cladirii, in care pana cu putin timp in urma a functionat un centru de vaccinare pentru copii. Aici au fost amplasate 21 de paturi si saltele, cu posibilitate de suplimentare a capacitatii, insa refugiatii vor avea la dispozitie si doua bai, masina de spalat si uscator de haine, o zona de servit masa, una de joaca pentru copii, dar si una in care au fost amplasate computere conectate la internet si imprimante.

De amenajarea centrului se ocupa personalul si voluntarii internationali ai Fundatiei pentru Tineret Timis, cu suportul Universitatii de Vest, a facultatii de Automatica si Calculatoare si Organizatiei Studentilor din Universitatea de Vest.

In vederea asigurarii obiectelor si produselor necesare persoanelor aflate in tranzit, facem apel la structuri care se ocupa deja de colectarea si selectarea donatiilor, care pot ajuta cu: produse de igiena personala (inclusiv prosoape), jucarii si carti de colorat pentru copii, produse de menaj si uz casnic, precum si cu obiecte specifice: bidoane cu apa, paturi pentru bebelusi (3-4 bucati), o masa de schimbat scutece, un uscator de par, un uscator de haine, camere web si casti cu microfon (pentru desktopuri).„, transmit reprezentantii Fundatiei pentru Tineret Timis.

In alta ordine de idei, in cadrul campaniei „Timisoara pentru Ucraina” a fost deschis un centru de suport al refugiatilor, care vor avea acces la cazare verificata.

 

Pentru cei care vor sa puna la dispozitie cazare si masa pentru refugiati s-a infiintat un formular online, pe www.timisoarapentruucraina.ro, si un numar special prin WhatsApp la +40 741 113 952, la care oamenii pot scrie, de unde voluntarii campaniei vor prelua aceste oferte. Numarul poate fi apelat 24 de ore din 24, preferabil in scris, pentru a nu suprasolicita sistemul. Acelasi numar il pot folosi si cei care au nevoie de asistenta in preluarea refugiatilor. Tot pentru preluarea refugiatilor, a fost infiintat si numarul scurt 0356 993, pe care este indicat sa fie folosit in regim de urgenta, 24 de ore din 24.

Ne dorim ca toti ucrainenii care ajung in Timisoara sa se simta in siguranta. Verificam toate cazarile pentru a ne asigura ca refugiatii au conditiile necesare, ca pot locui intr-un loc sigur. Directia de Asistenta Sociala ne este alături in tot acest demers, la fel si Politia Locală. De astazi am inceput sa primim primii refugiati ucraineni. Cei care vor sa le asigure cazare sau o masa calda sunt rugati sa o faca prin intermediul „Timisoara pentru Ucraina”, pentru a asigura acces facil si coordonat refugiatilor. Impreuna putem face mai mult bine decat separat”, transmite Flavius Ilioni-Loga de la Asociatia LOGS – Grup de Inițiative Sociale, coordonator al Centrului de suport Timisoara pentru Ucraina, deschis la Directia de Asistenta Sociala a Municipiului Timisoara.

Va reamintim, autoritatile din Timis au anuntat inca de la inceputul saptamani ca sunt pregatite sa ii ajute pe refugiatii ucraineni. Doua hoteluri Doua hoteluri de langa Timisoara au primit deja persoane care vin de peste granita, dar care nu au ramas in judetul nostru. Alte locuri de cazare vor putea fi amenajate in internate din scoli si licee care nu sunt folosite in prezent, insa autoritatile sunt pregatite sa amenajeze si o tabara cu corturi. Aceasta ar putea fi amplasata in doua locuri din Timisoara, dar si in alte doua zone din judet.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Asa ceva trebuie facut si pentru oameni fara adapost…