TIMISOARA. Festivalul de iarnă Lights of the Village, organizat la Muzeul Satului Bănățean de către Consiliul Județean Timiș în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, se pregătește să încheie ediția 2025 cu un program artistic spectaculos și activități pentru toate vârstele.
În perioada 20–21 decembrie, publicul timișorean este invitat să participe la ultimele seri ale evenimentului, marcate de concerte live și o atmosferă autentică de sărbătoare:
20 decembrie:
- 18:00 – TM Groove & Tania Ionescu
- 19:00 – VUNK
21 decembrie:
- 18:00 – PHASER
- 19:00 – Subcarpați
Pe lângă programul muzical divers și plin de energie, vizitatorii se vor bucura de instalații luminoase, carusel și patinoar gratuit, zone interactive pentru copii și întâlniri cu Moș Crăciun începând cu ora 16:00 – sâmbătă și duminică.
Atmosfera de sărbătoare este completată de expoziția „Fiare din beci”, o colecție de săbii istorice românești și europene din secolele XIX–XX, prezentată publicului pe 21 decembrie, de la ora 15:00. Programul include și spectacolul susținut de trupa de barzi PEREGRINII și grupul de teatru pirotehnic DEEP6 PROJECT, „Poveste de iarnă – Legenda lui Krampus”, un show care îmbină muzica live, teatrul fizic și arta focului.
Accesul este liber, iar evenimentul continuă să ofere oportunitatea ideală de a petrece seri de iarnă în familie, într‑un cadru de poveste.
Organizatorii mulțumesc cu recunoștință tuturor participanților pentru prezență și energie bună și invită întreaga comunitate să încheie această ediție Lights of the Village într‑un stil memorabil. Împreună, totul devine mai bun și mai frumos!
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

