Site icon Opinia Timisoarei

Tribunele au fost acoperite la stadionul Eroii Timișoarei. Terenul, pregătit pentru montarea gazonului. VIDEO

TIMISOARA. Proiectul este mult întârziat, însă, de la lună la lună arena Eroii Timișoarei își schimbă din ce în ce mai mult înfățișarea.

CITEȘTE ȘI: Echipele din Timiș deschid sezonul în Liga 3. Poli II Timișoara începe cu un meci acasă, derby-ul timișean se dispută la Ghiroda

Muncitorii au așezat acoperișul, atât deasupra celor două peluze, cât și a tribunelor. Urmează să fie puse și jgheaburile și celelalte elemente pentru colectarea apei pluviale.

La tribuna oficială a stadionului se montează  ferestrele, iar în interior, la vestiare și în sălile de la tribuna I se lucrează la finisaje.

Intervenții s-au făcut și în zona suprafeței de joc. Au fost deja puse straturile suport de pământ și nisip, ce au fost nivelate, iar deasupra urmează să fie întins gazonul viitoarei arene.

Ultimele imagini de pe șantier ne sunt oferite de cititorul opiniatimisoarei.ro care monitorizează proiectele de infrastructură din Timișoara și din județ.

Vă reamintim, lucrarile la arenă ar fi trebuit să se incheie în luna iunie a acestui an, însă termenul de finalizare a fost prelungit până in 4 decembrie.

Stadionul „Eroii Timișoarei” va ocupa o suprafață de peste 9.000 mp și va avea 10.101 locuri pentru spectatori. Lângă arenă sunt planuite să fie amenajate un parc cu loc de joacă, precum și o parcare cu peste 450 locuri.

Accesul oamenilor la noul stadion, care presupune refacerea liniei de tramvai și amenajarea unei bucle de întoarcere pentru garniturile care ar urma să aducă suporterii la meciuri, se va realiza printr-un alt proiect, cândva, într-un viitor incert.

CITESTE SI: Lucrările despre care nu vorbește nimeni. Roxana Iliescu: Stadionul Lego, între optimismul deșănțat al primarului Fritz și realitate!

CITESTE SI: Când va fi gata stadionul Lego, la Timișoara, suporterii nu vor ajunge la meciuri cu tramvaiul. Nu vom avea linie nouă până în Ciarda prea curând

Pentru a putea fi terminate totuși lucrările la stadion în acest anConsiliul Județean Timiș a venit în sprijinul Primăriei Timișoara cu 20 de milioane de lei

De asemenea, CJT și-a arătat disponibilitatea de a mai aloca fonduri dacă va fi nevoie.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version