Opinia Timisoarei

Tratamentul de inalta precizie care iti poate salva vederea. Injectiile gratuite care se administreaza in ochi la Spitalul CFR Timisoara

TIMIȘOARA. O serie de injecții, care îți pot salva vederea, se administrează gratuit la Spitalul CFR Timișoara.

CITESTE SI: Se emit si la Timisoara buletinele cat un card bancar. Cartea de identitate electronica, disponibila la Evidenta Populatiei

Injecțiile intravitreene constau în administrarea unor medicamente direct în corpul vitros al ochiului, acea substanță gelatinoasă care umple spațiul dintre cristalin și retină.

Procedura este una minim invazivă și se realizează sub anestezie locală, și asta pentru a putea administra medicamentul la nivelul celui mai sensibil organ, crescând astfel eficiența tratamentului.

Folosirea unei asemenea proceduri reduce riscul de pierdere severă a vederii, ameliorând în același timp simptomele bolii.

Această abordare terapeutică presupune administrarea precisă și controlată a unor substanțe medicamentoase în cavitatea vitreană a ochiului, aducând beneficii semnificative în combaterea anumitor afecțiuni oculare debilitante. Injecțiile intravitreene sunt utilizate în tratamentul unui spectru larg de boli oftalmologice, în special cele de natură degenerativă sau vasculară. Medicamentele administrate prin injecțiile intravitreene pot fi: antiinflamatoare, antibiotice, corticosteroizi sau agenți antiVEGF (factor de creștere endotelial vascular). Acești agenți anti VEGF blochează o proteină numită factorul de creștere endotelial vascular, care stimulează dezvoltarea vaselor de sânge anormale în retină„, spune dr. Ileana Bosun, medic primar oftalmolog – doctor în științe medicale Spitalul Clinic CF Timișoara.

Printre afecțiunile oculare în care se poate folosi această procedură se numără degenerescență maculară legată de vârsta (DMLV), care reprezintă deteriorarea zonei centrale a retinei, maculopatia diabetică, asociată adesea cu diabetul zaharat tip II, care afectează centrul vederii din cauza acumulării de lichid în maculă, retinopatia diabetică proliferativă în care administrarea de agenți anti VEGF ajută la reducerea edemului macular și la prevenirea creșterii și dezvoltării vaselor de sânge anormale, fragile acestea putând duce la pierderea treptată a vederii. În același timp, se mai folosește în situația ocluziei de venă centrală a retinei (OVCR) sau de ram venos, a edemul macular cistoid sau în neovascularizația coroidiană din miopia severă, ori în uveita, aceasta reprezentând inflamația straturilor uveale ale ochiului, ceea ce poate deteriora grav vederea.

Injecția intravitreană se realizează în sala de intervenții chirurgicale, în condiții de asepsie și antisepsie speciale, de multe ori și sub control microscopic. După anestezia locală cu picături, ochiul și zona perioculară sunt dezinfectate, iar medicamentul este injectat în cavitatea vitreană cu un ac foarte fin. După terminarea procedurii, se aplică un antiinflamator și un pansament ocular până la sfârșitul zilei. Procedura durează doar câteva minute. După injectare, pacientul este supravegheat o perioadă scurtă, apoi poate pleca acasă, urmând să revină pentru control„, spune dr. Ileana Bosun, medic primar oftalmolog – doctor în științe medicale Spitalul Clinic CF Timișoara.

Injecțiile intravitreene nu sunt, de cele mai multe ori, un tratament unic. Ele se administrează în serii, uneori timp de luni sau ani, cu pauze sau ajustări în funcție de răspunsul retinian.

Aceste tratamente sunt decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș și se efectuează în Compartimentul de Oftalmologie a Spitalul Clinic CF Timișoara.

Exit mobile version