Opinia Timisoarei

Tramvai deraiat la Gara de Nord din Timisoara, unde liniile tocmai au fost reabilitate. A ajuns pe trotuar. Foto si video

TIMISOARA. La doar cateva zile de la momentul in care s-a reluat circulatia tramvaielor in zona Garii de Nord, dupa ce calea de rulare a fost reabilitata, un tramvai Armonia a sarit de pe sine, chiar in curba si a ajuns pe trotuar.

CITESTE SI: O noua tragedie, dupa cea de la Timisoara. Un barbat s-ar fi aruncat in lac, cu cei doi copii in brate. Micutii, scosi din apa morti

O garnitura care circula pe linia 1 a deraiat, duminica dimineata, chiar in fata garii, a sarit de pe linii si a inaintat cativa metri pe sosea pana cand a ajuns pe trotuar, blocand, in acelasi timp, si circulatia rutiera.

De vina, spun reprezentantii Societatii de Transport Public Timisoara, ar fi chiar vatmanul, care a intrat in curba cu viteza prea mare.

In urma primelor cercetari efectuate cu ajutorul sistemului prin care putem vedea viteza cu care s-a deplasat tramvaiul, am constatat, ca la intrarea in curba, circula cu o viteza de 43 de km la ora. Vatmanului i s-au pus la dispozitie 2 alternative, demisia sau sa fie dat afara si a ales sa isi dea demisia„, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Patriciu Ruset, directorul STPT.

Din fericire, in urma incidentului, nimeni nu a fost ranit. Echipele STPT au intervenit cu o macara pentru a repune tramvaiul pe sine.

Societatea de Transport Public Timișoara asigură utilizatorii serviciului public că lucrările la linia cale efectuate pe tronsonul de la Gara de Nord au fost realizate cu respectarea tuturor normelor în vigoare și a parametrilor tehnici specifici lucrărilor de infrastructură a liniei cale„, mai transmit reprezentantii STPT.

Exit mobile version