Traian Stoia pus ‘sa-si ceara scuze’ lui Nicolae Robu! Primarul si vicele, obligati de USL Timis sa se impace. Printr-un comunicat

TIMISOARA. Dupa o sedinta furtunoasa a USL Timis, miercuri seara, in care reprezentantii PSD si PNL au transat scandalul la varful Primariei Timisoara, dintre Nicolae Robu si Traian Stoia, joi liderii au prezentat intr-un comunicat concluziile intalnirii.

CITESTE SI: Sedinta USL Timis, cu cutitele pe masa: Ramane cum am stabilit. Traian Stoia in continuare viceprimar. Nicolae Robu pierde teren

Pe scurt, viceprimarul ramane in functie, dar, ca sa hraneasca orgoliul ranit al primarului, trebuie sa-si puna cenusa in cap si sa retracteze public tot ce a spus despre Nicolae Robu. Cu alte cuvinte, sa-si ceara scuze pentru declaratiile facute in ultimele zile.

Iata mai jos comunicatul prezentat joi la orele pranzului de Nicolae Robu, Titu Bojin si Sorin Grindeanu:

1. Dl. Traian Stoia va retracta in termeni neambigui, printr-un comunicat de presa, afirmatiile denigratoare pe care le-a facut la adresa primarului Nicolae Robu, ca fiind total nefondate.

2. Dl. Traian Stoia va respecta pe viitor cu strictete atributiile conferite prin decizii ale Primarului, conform fisei postului si a organigramei Primariei adoptata de Consiliul Local si aprobata de ANFP si si le va exercita exclusiv in limitele cadrului institutional.

3. Dl. Traian Stoia va inceta orice atac public la adresa Primarului Nicolae Robu, precum si atacurile generice, fara nominalizari concrete, la adresa angajatilor Primariei Timisoara.

4. In replica la punctele 1-3, dl. Nicolae Robu va inceta si dansul orice atac public la adresa viceprimarului Traian Stoia.

Participantii la intalnire, in unanimitate, considera USL drept cel mai important proiect politic actual al Romaniei si isi exprima intreaga disponibilitate de a-l perpetua si consolida. Semnat de co-presedinte USL Timis, Nicolae Robu, presedinte PNL Timis si co-presedinte USL Timis, Titu Bojin, presedinte PSD Timis.

Aseara au avut loc discutiile de rigoare, pe subiectul care a adus deservicii atat USL Timis, cat si Timisoarei, as zice. Noi am convenit sa punem punct acestei stari conflictuale si sa facem lucrul acesta agreand cateva masuri. Acele masuri sunt prezente intr-un comunicat de presa asumat de conducerea USL Timis, de conducerile celor doua partide principale din USL Timis, care erau si implicate prin reprezentanti ai lor in conflict, pentru ca trebuie sa o spunem raspicat, nu a fost vorba despre vreun conflict intre PNL Timis si PSD Timis, nu a fost vorba despre vreun conflict in USL, despre vreun pericol de destramare a USL Timis.  Noi colaboram foarte bine. Asa cum am spus-o si cred ca am demonstrat-o, dorim sa continuam aceasta colaborare in cadrul proiectului USL, pe care il consideram cel mai important proiect politic actual al Romaniei. Vrem sa-l consolidam. Nu am ce sa mai adaug la ceea ce scrie acolo„, a declarat Nicolae Robu, liderul PNL Timis.

Lucrurile puteau fi evitate daca ne intalneam sa discutam. Sunt convins ca organizatia Timisoara, prin domnul Sorin Grindeanu va analiza si alte aspecte. Ne-am intalnit fortat si cred ca dupa intalnirea de aseara lucrurile incep sa intre in normal. Am considerat ca interesul cetatenilor este mai mare decat al unui partid sau al unei persoane. Eu as vrea sa spun in plus ca ne vom axa pe proiecte, pe problemele prioritare pe care le avem si la nivelul CJT si sunt convins ca sustinerea pe care o avem si la nivel national sa putem sa atragem investitiile si proiectele care sa fie aprobate pentru Timis„, a spus Titu Bojin, presedintele PSD Timis, in cadrul unei conferinte de presa comune desfasurata la sediul Primariei Timisoara.

„Eu cred ca acest comunicat clarifica situatiile create in ultimele 7 zile, cel putin cele aparute in unele relatari. Organizatia PSD Timisoara va analiza toate lucrurile care tin de organizatie si de clarificarea anumitor aspecte discutate, o sa o facem cat se poate de direct si de transparent. Tinta noastra este ca tot ceea ce ne-am propus si am promis in campania electorala sa incercam sa ducem la bun sfarsit. Sunt proiecte nu ale lui Nicolae Robu, sunt ale USL. Domnul Robu le va duce la bun sfarsit, asa cum domnul Bojin le va duce la CJT„, a tinut sa precizeze si Sorin Grindeanu, presedintele organizatiei Timisoara a PSD.

N-o sa cred si nu cred o secunda, daca a aparut in vreun comunicat chestiunea asta, ca domnul primar Nicolae Robu este reprezentantul mafiei tiganesti. Pai cum sa creada cineva asa ceva? Daca lucrurile astea au aparut in comunicatele domnului Traian Stoia, lucrurile astea trebuie indreptate. Lucrurile care nu sunt reale trebuie sa fie retrase”, adauga Sorin Grindeanu.

Inclusiv ce a spus in conferinte de presa. Sunt lucruri inregistrate, au fost redate si video-audio de catre dumneavoastra si le-am vazut cu totii, vorbim despre informatii calomnioase, nu despre mofturi, ca nu ma intereseaza pe mine ca cineva zice ca am parul lung sau suvite estompate„, a completat Nicolae Robu.

Intrebat daca Traian Stoia va respecta „sarcinile trasate” prin comunicatul USL, Titu Bojin a declarat cu convingere ca acesta este un membru de partid disciplinat.

Domnul Stoia va respecta disciplina de partid. Domnul Grindeanu va avea discutii cu el, sunt convins ca va respecta disciplina de partid. Intentia si dorinta domnului Stoia e de a face bine timisorenilor„, a spus Bojin.

Traian Stoia: Eu nu sunt certat cu domnul Robu. O sa incetam orice atac. Caruta USL merge mai departe…

Intrebat daca isi va pune cenusa in cap asa cum prevede comunicatul, viceprimarul Traian Stoia a evitat sa raspunda. A lasat sa se inteleaga insa ca, daca la varful conducerii USL s-a decis oprirea atacurilor dintre el si primar, se va conforma.

O sa citesc comunicatul, nu cunosc, nu am participat la ce au discutat aseara, pot sa aflu azi sau maine.  Eu nu sunt nici macar certat, am avut  pareri divergente, dar, daca s-a decis ca USL merge mai departe, eu pot sa merg mai departe. Ma gandesc ca si dumnealui trece mai departe, pentru ca aceasta caruta USL sa mearga si ea mai departe.  O sa incetam orice atac public, asta sa fiti siguri. Cand discutam in cadrul decidentilor politici din primarie nu va mai fi nevoie de niciun atac. Nu s-ar fi ajuns aici daca s-ar fi respectat comunicarea dintre parti„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro viceprimarul Traian Stoia.

Nicolae Robu a declarat ca nu a discutat cu viceprimarul despre punctele din comunicat.

Nu eu am discutat cu domnul Traian Stoia, este o problema interna a PSD si noi ne respectam intre noi”, a spus Nicolae Robu.

Intrebat daca este normal sa se faca politica la sediul Primariei Timisoara, dat fiind faptul ca a fost organizata conferinta USL pe CD Loga si nu la vreun sediu de partid, Nicolae Robu a spus categoric: „Da”.

Este normal sa se discute inclusiv chestiuni politice in Primaria Timisoara pentru ca, pana una-alta, administratia unui oras are o culoare politica si, drept urmare, nu este nimic nefiresc ca unele discutii, chiar politice, sa aiba loc intr-o institutie precum Primaria„, a raspuns Robu.
Intrebat daca face un compromis, dupa ce a spus ca nu va mai putea lucra de acum inainte cu viceprimarul Traian Stoia, Nicolae Robu a sustinut ca… nu are interese de alta natura…

„Imi pot permite sa pun mai presus de interesele personale interesele timisorenilor. Este un interes personal legat de orgoliu. NU e vorba despre niciun interes personal al meu, de orgoliu prostesc, este vorba de o intelegere a lucrurilor in termeni de consecinte pentru Timisoara si timisoreni„, a raspuns Robu.

In 30 de zile, liderii USL vor analiza daca Traian Stoia a respectat cerintele din comunicatul emis!

Am omis sa prindem in comunicat ca noi am mai convenit ca, dupa o luna, sa facem o evaluare a modului in care prevederile comunicatului sunt respectate. Ne vom intalni mai des si cu ocazia acestor intalniri vom face si evaluari ale masurii in care s-au respectat aceste prevederi„, a mai tinut sa precizeze primarul Nicolae Robu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Asa!!! Sa-si ceara scuze mosul mincinos. Robu nu a meritat si nu merita toate acele minciuni la adresa dansului! 🙂

  2. Pai ce a fost aici? O rafuiala personala in fata romanilor, sau dorinta de a se intra in legalitate si a face curatenie printre coruptii primariei. Daca Stoia, nu face mai departe ce a inceput, numai de dragul coabitarii, va dezamagi alegatorii timisoreni; V-a vazut toata Romania, d-le Stoia! Asa s-a intimplat de atitia ani , prieteniile si interesele au fost mai presus decit cetatenii care v-au ales.