TIMIȘ. Un bărbat a fost găsit mort pe o șosea din Timiș de un echipaj al poliției rutiere.
CITEȘTE ȘI: Accident mortal. Mașină lovită de tren în apropiere de Timișoara
Din primele informații, șoferul a tras singur pe dreapta pe drumul ce leagă Dumbrava de Lugoj. Un echipaj al polițiștilor, aflat în patrulare în zonă a oprit să vadă dacă totul este în regulă.
Astfel, agenții au văzut că bărbatul este căzut în autoturism și au sunat imediat la 112. La scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță, care a început manevrele de resuscitare.
Medicii au încercat zeci de minute să-i salveze viața, însă, din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru el.
“Polițiștii secției 10 Rurale Făget au observat un autoturism parcat pe DN68A la ieșire din localitatea Dumbrava spre localitatea Lugoj în care se afla un bărbat de 41 de ani ce nu prezenta semne vitale.
La fața locului au fost solicitate echipajele medicale de specialitate, care au efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate a fost declarat decesul persoanei, bărbatul fiind cunoscut și cu afecțiuni medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au transmis reprezentan’ii IPJ Timiș.
Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma necropsiei.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

