TIMISOARA. S-a dat alarma sâmbătă dimineață, la Timișoara, după ce trupul unui bărbat a fost găsit pe trotuarul din fața casei sale.
CITESTE SI: Prapad facut de flacari. Zeci de animale moarte dupa un incendiu violent
Nenorocirea s-a petrecut pe strada Ion Luca Caragiale, din zona Traian. Bărbatul în vârstă de 54 de ani s-a urcat în podul clădirii, apoi pe acoperiș, și a sărit de acolo.
Apropiații bărbatului spun că acesta era grav bolnav și avea dureri groaznice, iar vecinii l-au auzit de multe ori urlând din pricina acestora.
Polițiștii continuă cercetările pentru a afla ce l-a determinat să facă gestul necugetat.
„La fața locului a fost identificat un bărbat de 54 de ani, care prezenta traumatisme la nivelul membrelor superioare și toracelui. Din primele verificări rezultă că acesta s-ar fi autovătămat, ulterior aruncându-se din podul clădirii în care locuia.
Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Timișoara în vederea efectuării necropsiei.
Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.