Opinia Timisoarei

Tragedie in Timis. Barbat gasit mort in casa care i-a luat foc

TIMIȘOARA. S-a dat alarmă, marți dimineață, la Lugoj, unde o casă a luat foc pe stradă Caraiman.

CITESTE SI: Pasarela Indragostitilor din Timisoara, inchisa de 2 ani si incremenita in timp. Pentru noul pod pietonal, care ar fi trebuit sa fie gata in toamna, se aduna inca avize la documentatie

Au fost chemați în ajutor pompierii care au intervenit de urgență că să stîngă flăcările.

Incendiul cuprinsese interiorul locuinței, respectiv două încăperi, pe o suprafață de 50 mp.

Pompierii au stins repede focul, însă, în casă au descoperit trupul neînsuflețit al unui bărbat, stăpânul casei. Omul a pierit în incendiu.

O anchetă va stabili cauzele care au dus la izbucnirea flăcărilor și decesul proprietarului.

Intr-o cameră a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat de 71 de ani.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment„, transmit reprezentantii IPJ Timis.

Exit mobile version