Opinia Timisoarei

Timisorenii din Dacia, nemultumiti de primarie. Cainii, tiganii, gunoaiele si gropile sunt principalele probleme din zona

TIMISOARA. Pietele, parcarile, masinile abandonate, pubelele, gropile de pe strazi si de pe trotuare, cainii comunitari si tramvaiele. Acestea sunt problemele timisorenilor din cartierul Dacia, care s-au intalnit astazi cu reprezentantii primariei.

Oamenii si-au spus pasurile pe rand. Un cetatean chiar i-a cerut demisia sefului Directiei Tehnice din municipalitate, pentru ca i-a trimis 53 de sesizari si in schimb a primit, spune el, un singur raspuns, si acela ambiguu.

53 de sesizari am facut catre Primaria Timisoara. Raspunsul a fost «vom face», «nu putem sa facem» sau nu mi-au dat niciun raspuns. Sesizarile au fost facute pentru trotuare, pentru drumul care s-a facut pe Bulevardul Cetatii si este cu gropi si oamenii se stropesc din cap pana in picioare. Personal, am cerut inspectorilor sa rezolve problema. Dumnealor au spus ca rezolva si nu au rezolvat nimic, de doi ani de zile. Am cerut demisia domnului Chis Culita daca nu este competent sa rezolve anumite treburi”, spune Daniel Toader, un timisorean care locuieste in cartierul Dacia. Problema isi va gasi insa rezolvare, spune Culita Chis. Seful Directiei Tehnice a participat si el la intalnirea Consiliului consultativ de cartier.

Printre nemultumirile timisorenilor se mai numara si europubelele puse intre blocuri, care nu sunt ingradite. Oamenii spun ca de cele mai multe ori, tiganii sau boschetarii cauta prin gunoaie si scot deseurile din pubele. Masinile abandonate sunt o alta problema. „Avem o gramada de masini lasate pe strazi, abandonate de 3 sau 4 ani. Acolo vin boschetarii si dorm si fac galagie. Nu e normal asa ceva. Noi ce sa facem cu ele?”, se intreaba un alt timisorean. Oamenii au aflat insa ca zonele cu europubele trebuie ingradite chiar de asociatiile de proprietari.

Cladiri transformate in gropi de gunoi

Cladirile dezafectate din Dacia strica imaginea orasului, spun cei ce locuiesc acolo. Ei au povestit de fosta poligrafie, care a devenit groapa de gunoi. „Suntem in centrul orasului. Uitati-va cum arata fosta poligrafie. E un focar de nedescris. Toate gunoaiele se depun acolo”, spune un alt localnic. Functionarii din primarie, care au participat in numar mare, au facut lumina si au spus ca respectiva cladire este proprietate privata si ca proprietarul a primit numeroase somatii sa curete locatia.

Asfaltul din Piata Dacia le da batai de cap celor care merg sa faca cumparaturi. Oamenii spun ca au aparut gropi atat in asfaltul din piata, cat si in cel ce a fost turnat pe trotuarele. Timisorenii au mai cerut bani de la primarie si pentru Scoala generala nr. 18, pentru ca reteaua de canalizare si alimentare cu apa este veche si oricand ar putea avea loc inundatii.

Caini comunitari, lasati cu masina in Dacia!

O alta problema a celor ce locuiesc aproape de centrul Timisoarei o reprezinta cainii comunitari. Timisorenii acuza ca acestia au fost lasati cu masinile in Dacia si spun ca nu mai pot iesi noaptea din casa din cauza haitelor de caini. „Mi-e frica sa ies din casa ca este o haita de peste 20 de caini. Noaptea nu poti sa iesi afara. I-a adus cineva cu masina ca sa scape de ei. Noi n-am avut asa probleme pana acum. Sa vina de la primarie sa ii ia”, a explicat un alt cetatean.

Asteapta prea mult dupa tramvai

Timisorenii sunt nemultumiti ca tramvaiele circula prea rar in zona lor. Un cetatean a afirmat ca a asteptat chiar si 25 de minute dupa un mijloc de transport in comun. „Cum se poate sa stai intr-o statie de RATT si sa scrie 25 de minute pe panou? In 25 de minute ajungi la Paris domne’! Iar dimineata sa spele si ei tramvaiele cand le scot din depouri, ca miroase ca-n grajd! Boschetarii isi fac treaba acolo seara”, a precizat un cetatean.
Reprezentantii RATT spun ca un tramvai nu are cum sa intarzie atat de mult si ca asta se poate intampla doar la final de saptamana, cand intervalele orare sunt mai mari. Cat despre curatenie, purtatorul de cuvant al RATT, Cosmin Bradu,  ne-a declarat ca mijloacele de transport in comun sunt igienizate in depou, inainte de iesirea in trafic.

Adevarul este ca in ultima perioada ne confruntam cu mai multe acte de vandalism, incepand de la semnaturi in stilul graffiti si terminand cu tot felul de mazgaleli pe scaune. Se intampla in special la tramvaie. In ceea ce priveste igienizarea, de aceasta se ocupa angajatii nostri, care o fac mult mai bine decat firmele care s-au ocupat de acest aspect in trecut. De cele mai multe ori, problemele cu igiena apar pe traseu, moment in care nu putem retrage tramvaiele in depou pentru a le inlocui, pentru ca am da circulatia peste cap”, explica Cosmin Bradu.

Intalnirea Consiliului de cartier din Circumvalatiunii s-a incheiat dupa doua ore de discutii in contradictoriu. Oamenii nu si-au rezolvat nicio problema, ci doar au primit promisiuni.

Exit mobile version