Timisorenii care locuiesc in cladiri istorice si nu refac fatadele, pasuiti de Primaria Timisoara. Stoia anunta amenzi abia peste 1 an

TIMISOARA. Dupa ce a anuntat ca trimite inspectori care sa-i amendeze pe proprietarii de cladiri istorice, viceprimarul Traian Stoia anunta ca abia peste un an se vor da amenzi.

Acum aproximativ o luna, edilul social democrat spunea ca „cine nu are bani sa renoveze, sa isi vanda apartamentul si sa isi cumpere in alta parte imobile pe care pot sa le intretina”. Mai mult, echipa formata la nivelul Primariei Timisoara avea sa porneasca in inspectie si sa dea amenzi celor care nu respecta legea, explica Stoia, dupa ce a precizat ca avem lege, dar autoritatile nu o aplica.

„Am conceput o echipa care sa stabileasca deteriorarile pe cartiere. Apoi vor amenda. Amenzile vor fi de pana la 2.500 de lei. Inspectorii au voie sa intre sa verifice orice, si curtile”, spunea Stoia in 26 iulie.

De atunci si pana acum s-au cam schimbat lucrurile. Viceprimarul Timisoarei a anuntat din nou formarea echipei care va controla cladirile monument-istoric din oras si vor „atentiona” asociatiile de proprietari.

„O comisie mixta formata din Politia Locala, cea nationala, dar si din specialisti din primarie va controla zona de cladiri monumente istorice din Timisoara si va atentiona asociatiile de proprietari cu deficientele care sunt. Noi am fi multumiti daca pana in toamna am reusi sa impiedecam scurgerile de apa pluviala sa se infiltreze pe fatade, sa inghete… avand in vedere ca s-ar parea ca legea scuteste cladirile monument istoric de a se izola termic. Noi intai le aratam ce au de facut, dar prioritar este aranjarea acestor scurgeri de apa pluviala, care sa functioneze si sa mearga in canalizare”, a explicat Stoia.

Intrebat de amenzi, Stoia a dat-o la intors si a spus ca abia peste un an vor putea fi amendati proprietarii? De ce? Pentru ca trebuie pasuiti pana sa isi adune toate documentele necesare. Asta, desi exista lege potrivit careia erau obligati sa isi intretina cladirile istorice si pana acum.

„Probabil ca la primavara vom face o hotarare de consiliu local prin care sa le acordam cateva luni ca sa-si faca ceea ce trebuie sa faca dupa lege – dosare, sa ia aprobare de la urbanism samd – si inca vreo 7-8-10 luni trebuie lasati sa-si faca fatadele. Peste un an ii amendam”, ne-a spus Stoia.

CITESTE SI: Avem lege sa-i obligam pe detinatorii de cladiri istorice din Timisoara sa le renoveze, dar nu e aplicata. Viceprimarul Traian Stoia trimite inspectorii pe capul proprietarilor

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Nu sunt de acord,daca e lege, lege sa fie.Nu au bani (eterna poveste) dar cand ai dori sa cumperi ti se cer pe toate darapanaturile sute de mii de euro.
    Toti ciocoii care stau in case nationalizate pe care au pus laba se viseaza milionari, in timo ce casa cade pe ei.

    • Maestre nu cumperi caldirea ! Proprietarul te invita sa scoti capul pe fereastra sa vezi pe unde te afli in Timisoara se vinde locul ! Stai linistit ca primaria nu va amenda pe nimeni ! Tocmai primaria detine peste 30% din aceste cladiri sunt coproprietari ! Ce fac se amendeaza pe ei ? In unele cladiri tocami primaria este cauza pentru care nu se demareaza lucrarile de consolidare, de ce ? Simplu primaria refuza sa plateasca lucrarea are pretentia ca restul proprietarilor sa sustina lucrerea pana la sfarsit sa se lucreze cu firme agreate de primarie si ei la sfarsit in functie de buget vor achita lucrarea . Pai sa astepte primaria sa plateasca cineva amenzile lor . Primaria stie doar sa incaseze chiriile din aceste spatii.

  2. „Inspectorii au voie sa intre sa verifice orice, si curtile” nu intra politia fara mandat da intra cainii tai ca „au voie”