Timișoara e CAMPIOANĂ. Rugbyștii bănățeni au învins Dinamo. FOTO

Foto: gsp.ro

TIMISOARA. Finală spectaculoasă și interzisă cardiacilor între SCM Timișoara și Dinamo, în Liga Națională de rugby. A fost nevoie de prelungiri pentru a se decide titlul de campioană.

CITEȘTE ȘI: Fetele de la Poli Timișoara câștigă la scor cu Rapidul. Melisa Șodinca a urcat pe primul loc în topul golgeterilor

Bănățenii au început finala cu două pedepse transformate de Rupanu, care au dus scorul la 6-0. Dinamo a răspuns cu 3 puncte puse tot din lovitură de pedeapsă de Burns. Timișoara a continuat să atace, iar în minutul 17 a pus primul eseu pe tabelă prin Manchkashvili, urmat de transformarea lui Rupanu, iar tabela arăta 13-3. SCM-ul i-a pierdut apoi atât păe marcatorul eșeului, cât și pe Shennan, care au părăsit terenul accidentați.

Finalul de repriză a aparținut dinamoviștilor, care au reușit să îtoarcă rezultatul. Mai întâi eseul lui McBurney și transformarea lui Burns au făcut 13-10. Același Burn a egalat dintr-o lovitură de pedeapsă. În ultimul minut al primei părți, dinamoviștii au mai culcat o dată balonul în terenul timișorean prin Muntianu. Burns a ratat transformarea, iar la pauză Dinamo conducea cu 13-18.

Debutul părții a doua a adus o nouă pedeapsă pentru Dinamo, care a transformat prin Burns, și s-a făcut 13-21. Imediat după reușită, Graure a primit galben pentru un înainte intenționat, iar Dinamo a rămas în 14.

Sportivii pregătiți de Mugur Preda au atacat și s-au apropiat de terenul de țintă dinamovist, dar din pricina erorilor, nu au reușit să înscrie eseul. Au redus însă din diferență după o pedeapsă a lui Rupanu, iar scorul devenea 16-21.

În minutul 73, după o margine recuperată de timișoreni, balonul a ajuns la Altînok, care l-a culcat în terenul dinamovist. Rupanu a ratat transformarea, iar scorul a devenit 21-21. Acesta a fost și scorul cel0r 80 de minute, și s-a intrat în prelungiri.

Dinamo a început repriza cu un dropgoal reușit de Burns, în al treilea minut de joc. Trei minute mai târziu, același jucător a încercat să puncteze tot dintr-un dropgoal, dar de această dată a trimis pe lângă but.

Timișoara a revenit în atac, iar după o margine, la ultima fază a reprizei, balonul a fost scos din mol, a ajuns la Simionescu, care a înscris eseul printre 3 dinamoviști, iar scorul devenea 26-24. Rupanu a transformat pentru 28-24, Finalul a fost unul de luptă, iar Timișoara a păstra diferența și a luat titlul.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Felicitări!!!

  2. sa treaca la galben-negru? Eeeei, dracie cu surub!

    Altfel, rugby este printre putinele sporturi unde chiar exista onoare, respect, fair-play… Felicitari!