Opinia Timisoarei

Timisoara are buget pe 2023. Consiliul Local a aprobat impartirea banilor, aproape 500 de milioane de euro

TIMISOARA. O multime de studii si documentatii, dar si finalizarea unora dintre lucarile deja pornite sunt principalele investitii pe care Primaria Timisoara le va finanta din bugetul local in 2023.

Dupa discutii aprinse in spatiul public, legate de faptul ca administratia Fritz propunea saptamana trecuta votarea impartirii banilor dupa numai 2 zile de la publicarea proiectului, fara ca alesii sa apuce sa studieze documentul si fara dezbatere publica, aprobarea a fost amanata pana luni. Mai mult, dupa mai multe presiuni, vineri Primaria Timisoara a organizat rapid si o scurta dezbatere.

In sedinta de luni, desfasurata online, consilierii locali si primarul Dominic Fritz au propus 12 amendamente, vizand suplimentari de fonduri. Doua au picat la vot, intre care construirea unui monument dedicat Revolutiei pe platoul din Parcul Scudier.

In cele din urma, Bugetul Timisoarei pe 2023, de 2,36 de miliarde lei, a fost aprobat in unanimitate.

Bugetul local prevede o alocare de 1,09 miliarde de lei pentru cheltuielile de functionare a orasului, unde sunt incluse costuri precum reparatiile la strazi si trotuare, curatenia pe domeniul public, ingrijirea spatiilor verzi, reparatii la scoli, gradinite si spitale, dar si finantarea institutiilor de cultura.

Cheltuielile de dezvoltare sunt de 1,27 miliarde de lei. Banii alocati aici vor fi cheltuiti pentru continuarea si finalizarea investitiilor din oras, ca de exemplu marile lucrari de infrastructura de pe Bogdanestilor, Cetatii, Vidrighin, Solventul, investitiile de la Clinicile Balneo si ORL, noul centru de recuperare pulmonara de la Victor Babes, finalizarea campusului Lenau si continuarea lucrarilor de extindere si modernizare a mai multor scoli din oras, finalizarea infrastructurii culturale, ca de exemplu cinematografele Dacia, Timis, Studio sau Turnul de Apa din Iosefin.

Pentru Colterm au fost alocate 165 milioane de lei, fonduri pentru plata cheltuielile curente – gaz, carbuni, dar si din care sa poata, teoretic, compania de termoficare sa achizitioneze certificatele verzi aferente anului precedent.

Pentru finantarea programului Capitala Culturala a Europei, Primaria va aloca 186,7 milioane de lei.

Exit mobile version