Timisoara ar putea solutiona scandalul asigurarilor. Senatorul Gheorghe David vrea sa modifice Legea privind asigurarea locuintelor

TIMISOARA. Scandalul asigurarilor pe locuinte ar putea fi solutionat in vara acestui an, dupa ce un senator timisorean a depus o propunere legislativa de modificare a Legii 260 din 2008. Federatia Asociatiilor de Locatari din Timisoara a fost cea care a cerut sprijinul parlamentarilor de Timis, dupa ce scandalul asigurarilor a pornit de la Directia Fiscala din cadrul Primariei Timisoara.

Senatorul Gheorghe David cere ca toate firmele care incheie asigurari si nu sunt inscrise in PAID – Pool-ul de asigurare impotriva dezastrelor naturale – sa transmita lunar informatiile cu asiguratii. Asta in conditiile in care Directia Fiscala a Primariei Timisoara a trimis nici mai mult nici mai putin de 140.000 de instiintari timisorenilor care nu sunt trecuti pe listele de asigurari ale PAID (n.r. pe aceste liste aflandu-se doar cei cu asigurari obligatorii, nu si cei cu polite facultative). Oamenii erau chemati la Directia Fiscala sa dovedeasca faptul ca si-au asigurat locuintele, cu copie dupa contractul incheiat cu firma de asigurari. In caz contrar, cei care nu demonstreaza acest fapt sunt pasibili de amenzi intre 100 si 500 de lei. Pentru a trimite somatiile, Directia Fiscala a cheltuit 1,4 milioane de lei din buget, iar timisorenii formeaza zilnic cozi uriase la sediul institutiei.

„Am propus o initiativa legislativa in procedura de urgenta de modificare a acestei legi, pentru ca nu se poate rezolva aceasta situatie decat prin modificarea legii. Eu propun ca societatile de asigurari, altele decat cele inscrise in PAID, sa transmita lunar, primariilor, lista persoanelor si locuintelor asigurate. Nerespectarea acestei legi ar urma sa se sanctioneze cu amenda intre 10.000 si 50.000 de lei”, a spus senatorul Gheorghe David.

Potrivit acestuia, propunerea lui este agreata atat de ministerul de resort, cat si de parlamentari. El mai spune ca, pana la sfarsitul lunii iunie, legea ar putea fi deja promulgata, iar anul viitor nu s-ar mai intampla acelasi lucru.

Potrivit lui Adrian Bodo, seful Directiei Fiscale din cadrul Primariei Timisoara, in aceste zile, timisorenii vor primi acasa ultimele instiintari sa se prezinte la sediul institutiei, iar toata tevatura s-ar putea incheia pana la jumatatea saptamanii viitoare.

„Noi am inceput o campanie impotriva legii, pentru ca ni se pare ca este o taxa, nu o asigurare. Am discutat si cu mai multi consilieri locali, dar ne-au spus ca nu au cum sa ne ajuta. Am cerut ajutorul parlamentarilor si speram ca se va rezolva problema. In opinia noastra, pentru acele zone in care sunt cutremure, alunecari de teren, proprietarii ar trebui sa plateasca mai mult. De fapt, s-a dorit o taxa, si nu o asigurare, pentru ca omul, cu 10.000 de euro cat primeste de la asigurari, nu isi poate lua o alta casa”, a transmis si Petru Olariu, presedintele Federatiei Asociatiilor de Locatari din Timisoara.

Senatorul Gheorghe David, care este si secretar general al Senatului, a anuntat ca va depune si o sesizare la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, sa ceara inca de pe acum liste cu proprietarii de apartamente care si-au facut asigurari facultative si nu se afla pe listele PAID.

CITESTE SI: Scandal la Directia Fiscala: timisorenii sunt nemultumiti ca Primaria i-a pus pe drumuri sa demonstreze ca au locuintele asigurate

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Deci m-am inselat cand am crezut ca 100 000 euro au cheltuit ca sa ne umileasca. De fapt au cheltuit mai mult decat triplu. 1,4 milioane de lei. ~300 000 euro. Probabil este valoarea fara TVA. Eu banuiesc ca este vorba despre sabotarea administratiei publice locale prin actiuni antisociale intentionate. Mi-este imposibil sa cred ca exista niste idioti care pot lua astfel de masuri prin puterea functiiloor publice pe care le ocupa. Cred ca cineva s-a „ocupat” de imaginea si perceptia publica a lui Ciuhandu in preajma alegerilor. Ori s-au ocupat intentionat sa „ventileze” niste bani cu „dedicatie”. Poate aflam ce firma sau persoana juridica se ocupa de cele 140000 de adrese. Ar fi interesant. Voi cauta pe SEAP …

    • VEZI FIRMA DE CURIERAT OTTO CURIER CRED CA E FOSTA CARGUS