Timisoara 89ers si-a testat fortele cu sarbii de la Kleck Knights, inaintea primului campionat oficial de fotbal american, din Romania. FOTO!

Banatenii au pierdut cu scorul de 2-42, in fata echipei care in urma cu doi ani a castigat campionatul in Serbia, in amicalul disputat sambata pe baza Textila.
Sarbii de la Kleck Knights au marcat in total, 6 touchdown-uri, trei dintre ele fiind urmate de conversii de cate doua puncte, iar Timisoara 89-ers si-a trecut in cont doar doua puncte, provenite dintr-un safety al adversarilor. Cei de la Timisoara 89ers mai au la dispozitie insa, inca o luna si jumatate pentru a pune la punct deficientele din jocul echipei.
„Diferenta dintre noi si ei nu este asa de mare, singurul lucru care a facut diferenta pe teren a fost lipsa de experienta. Trebuie sa ne gandim ca aceasta echipa,  Kleck Knights, a iesit acum doi ani campioana in Serbia, tara care are un campionat cu 40 de echipe, jucatorii lor sunt toti studenti sau elevii si au mai mult timp pentru antrenamente, fata de noi, care muncim si fiecare avem cate o alta meserie. In plus, ei au si alte conditii, primariile ii ajuta, au sponsori, ceea ce noua inca ne lipseste”, a spus Paul Ruja, care este atat jucator cat si vicepresedinte la echipa timisoreana.
Peste 200 de spectatori au asistat la meciul de fotbal american disputat pe baza Textila, intre Timisoara 89ers si Klek Knights. Intre cei prezenti trebuia sa se afle si baschetbalistii de la BC Timba, echipa care are un parteneriat de sustinere reciproca cu formatia de fotbal american, insa trupa lui Bogdan Murarescu nu a mai putut ajunge pentru ca a avut de disputat, tot sambata, un meci in Liga Nationala. „Ne bucuram ca vine lumea si ca timisorenii sunt interesati de fotbal american. Cei de la Timba ne-au promis ca ne vor sustine si ei, iar noi la randul nostru vom incerca sa ii sustinem si noi. Speram doar sa nu se mai suprapuna meciurile”, a spus  Andrei Muntean, jucator si presedinte la Timisoara 89ers.
Echipa timisoreana va sustine primul joc in cadrul campionatului national de fotbal american, in 28 aprilie, in deplasare la Bucuresti Rebels. Apoi pe 11 mai, la Timisoara va veni Bucharest Warriors, iar pe 25 sau 26 mai, Cluj Crusaders. In campionat se joaca in sistemul fiecare cu fiecare, urmand ca dupa meciurile din grupa, primele doua clasate sa dispute finala pe Cluj Arena.
„Nu putem spune deocamdata ca suntem gata de campionat, dar pana vom incepe campionatul mai mult ca sigur vom repara deficientele pe care le avem. Noi cred ca avem un plus fata de celelalte echipe, pentru ca am avut mai multe meciuri de pregatire si avem mai multi oameni. O sa  incercam sa aflam cat mai multe lucruri despre celelalte echipe pana incepe campionatul”, a mai spus Paul Ruja.
„Suntem patru echipe care au cam acelasi nivel de experienta. E adevarat ca sunt echipe care au adus jucatori noi in aceasta perioada, dar mai este mai bine de o luna pana la campionat si daca ai antrenamente constant, cate patru pe saptamana se poate demonta aceasta diferenta”, a spus Andrei Muntean.
VEZI FOTO pe www.fortaviola.ro!
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Romanii intodeauna cauta si gasesc scuze cand o iau la curu gol. Acuma am furato la un scor de nam mai stiut de noi, dar de vina sunt experienta enorma a sarbilor. Iata ca nu se pune problema deloc!

    Nou inceput pentru Cavaleri
    „Se spune ca fiecare inceput e greu, presiunea si importanta primei partide e prea mare, tracul iti taie picioarele, iti leaga mainile, se poate spune ca toate acestea sunt adevarate. Duminica, pe terenul Cavalerilor din Zrenjanin a avut loc prima partida oficiala din acest an. Se deosebeste de toate celelalte deoarece a fost chiar prima partida din viata pentru aproape toti jucatorii acestei echipe, echipa care a schimbat un numar mare de jucatori intre doua sezoane. De la club au plecat toti jucatorii, cu exceptia unuia singur.” – postare realizata pe data de 4 martie pe pagina oficiala de facebook a celor de la Klek Knights

  2. Capul jos si mai multa munca. Atata tot