Opinia Timisoarei

Terasa care promitea cea mai frumoasa priveliste de sus cu Timisoara va fi demolata

TIMISOARA. A prins de veste ca o terasa se ridica ilegal in plin centrul Timisoarei si a decis sa puna piciorul in prag. A cerut sprijinul politistilor locali si a descins la locul faptei. Primarul Nicolae Robu a oprit lucrarile fara autorizatie care se faceau pe cladirea Modex.

CITESTE SI: Halucinant! Cea mai SCUMPA autostrada va fi in Timis! 240 de milioane de euro pentru 15 km

Edilul a urcat in imobil sa vorbeasca cu reprezentantii proprietarilor si ai firmei care amenajeaza terasa pe schelet metalic ce aduce foarte mult cu fostul Acvariu din Piata Operei, dupa cum sustine primarul.

Puteti face o terasa in principiu, dar in baza unui PUD. Dumneavoastra trebuia sa purcedeti la elaborarea unui PUD. Si dumneavoastra ce faceti? Va bateti joc de acest oras. Terasa frumoasa? Cine a spus ca e frumoasa? Sunt niste norme de urbanism, sunt niste legi, cum se poate construi oriunde, dar mai cu seama in Piata Victoriei din Timisoara? Este o monstruozitate. Stiti bine cat am luptat sa inlatur acel acvariu de aici de la sol si acum ce facem? Facem ceva similar, la fel de urat sus? Ce cauta acea structura acolo? In primul rand ati incalcat legea prin faptul ca v-ati apucat sa construiti fara sa faceti nici macar PUD-ul. Pana nu aveati autorizatia de constructie nu trebuia sa construiti nimic. Daca o aveati. Nu ati fi primit-o, va spun eu ca nicio sansa. Cum sa aprobam sa faceti asa ceva? O terasa in care puneati niste scaune, niste umbrele care, sigur, nu afecteaza aspectul, ar fi fost cu totul altceva. Dumneavoastra faceti o structura acolo. Va rog sa opriti imediat lucrarile, sa desfiintati imediat ce ati facut, oricum vi se aplica prevederile legale ca sanctiune si de la caz la caz se poate merge mai departe, inclusiv in penal. Dar asa ceva este absolut sfidator ce ati facut. Dorinta de venituri, de profit poate fi mare si nu e rau sa fie mare, dar trebuie sa respectam legea si trebuie sa tinem la orasul acesta. Ce ati facut nu va face cinste. Eu va spun foarte clar, opriti lucrarile si treceti imediat la desfiintat, nu va agravati situatia pentru ca personal ma preocup de acest subiect zi de zi„, le-a spus Nicolae Robu celor de la Modex.

CITESTE SI: S-a AMANAT termenul de depunere a ofertelor pentru construirea Centurii de Sud la Timisoara! Cate firme s-au interesat de proiect pana acum? 

Primarul Timisoarei a precizat ca firma are autorizatie sa reabiliteze fatada, iar pentru ceea ce a facut in plus, fara documente, amenda va fi aspra.

Au autorizatie pentru renovarea fatadei si pentru intrarea in legalitate a unor lucrari interioare, dar pentru monstruozitatea de terasa nu au niciun fel de autorizatie. Se va merge la maxim cu amenda, 10.000 de lei. Vreau sa dau un semnal ca in acest oras nu-si face nimeni de cap„, a precizat Nicolae Robu.

Edilul sef al Timisoarei a precizat ca oricand amenda poate fi repetata.

Amenda a fost de 10.000 de lei. Poate fi repetata daca nu se conformeaza, si nu se analizeaza, si, daca va fi cazul, se va face si plangere penala. Eu i-am atras atentia administratorului sa opreasca imediat lucrarile si sa inceapa imediat demontarea pentru ca in 5 zile sa dispara acea constructie. Probabil ca daca nu as fi vazut, s-ar fi continuat constructia„, a spus Nicolae Robu.

Primarul a afirmat ca o terasa se poate construi oricand pe cladirea Modex, insa numai cu autorizatie, iar aceasta sa fie in concordanta cu stilul arhitectural al zonei.

Exit mobile version