Site icon Opinia Timisoarei

Te poți trezi tras pe dreapta și luat la întrebări. Se fac anchete de circulație pe drumuri. Anunțul DRDP Timișoara

TIMIȘOARA. Anunț important pentru șoferi de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

CITESTE SI: Moarte teribilă la Timișoara. Un tânăr s-a stins după ce a căzut de pe o bancă

În perioada septembrie – octombrie 2026, pe rețeaua de drumuri naționale și pe autostrada A1 din zona de administrare a DRDP Timișoara, se vor desfășura anchete de circulație de tip Origine – Destinație.

Aceste anchete au rolul de a colecta date privind deplasările efectuate pe rețeaua rutieră și contribuie la elaborarea studiilor de trafic, fundamentarea proiectelor de infrastructură și planificarea viitoarelor investiții.

Oprirea și dirijarea vehiculelor se realizează de către polițiștii rutieri. După ce un șofer e tras pe dreapta, anchetatorii îi adresează întrebările și notează răspunsurile, după care conducătorul auto își poate continua drumul.

„Prima acțiune de acest gen va avea loc miercuri, 30 septembrie, între orele 8.00-12.00 și 14.00-18.00, în următoarele puncte:

Jud. Arad: Fostul Punct de Trecere al Frontierei Nădlac I (DN 7); fostul PTF Nădlac II (autostrada A1), fostul PTF Vărșand (DN 79A), fostul PTF Turnu (DN 7B);

Jud. Caraș-Severin: DN 57B Petnic;

Jud. Timiș: Centură Timișoara Sud (cele două parcări de pe traseu); DN 58A între Lugoj și V.V. Delamarina;

Jud. Hunedoara: DN 66 Livadia.

Recenzorii vor fi amplasați pe ambele sensuri de mers în punctele menționate.
Informațiile solicitate sunt complet anonime, în conformitate cu regulamentul general privind protecția datelor.
Nu vor fi înregistrate datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducătorului auto sau alte date de identificare.
Fiind vorba despre o acțiune de interes public, solicităm sprijinul conducătorilor auto în sensul opririi la trecerea prin posturile fixe și acordarea de răspunsuri corecte la întrebările adresate de personalul de anchetă„, transmit reprezentanții DRDP Timișoara.

 

În luna octombrie, se vor desfășura trei alte etape similare, în zilele de 7.10, 21.10 și 28.10. Drumurile naționale pe care vor fi amplasate posturile de anchetă vor fi anunțate din timp.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version