Opinia Timisoarei

Tara in care suprema valoare a celor putini e casa din Monte Carlo, iar a celor multi e painea de pe masa. Sefa Tribunalului Timis despre Romania abandonata si la fel de ‘goala’ precum bisericile azi

TIMISOARA. Ne-a obisnuit cu adevarate radiografii ale sistemului in care trudeste, cu dezvaluiri si comentarii despre Justitie, insa recent a schimbat registrul si a patruns in constiinte, cand inainte de sarbatorile pascale vorbea despre cum oamenii l-au maniat pe Dumnezeu.

Astazi, Adriana Stoicescu, seful Tribunalului Timis, se intoarce la analiza felului in care mai marii acestor vremuri au golit de credinta sufletul acestei natii care s-a condamnat la sclavie prin propria tacere.

Bisericile de azi nu sunt altceva decât reflectarea sufletelor noastre împietrite.
Dacă am fugi de pustiul din noi aşa cum fugim de bisericile goale, poate am schimba ceva.
Sclavi ai luptei pentru supravieţuire, ne prefacem neconvingător că ne pasă şi că Îl ascultăm.
Vrea să ne creadă.
Şi încă ne aşteaptă.

Popor îngenuncheat de prea mult timp, nu mai avem putere să luptăm, nici măcar pentru El, când alţii Îi iau Numele în derâdere.
Pentru noi nu o mai facem de mult timp.
Transformaţi în sclavi de cei care ar trebui să ne poarte de grijă, suntem aruncaţi care încotro, precum o păpuşă cândva frumoasă, azi nefolositoare şi scămoşată şi aproape dezmembrată…
Ne abandonăm unii pe alţii aşa cum ne lăsăm bunicii în sărăcie şi luăm calea bejaniei pentru un ban.
Copiii ce cresc cu ochii pe ecranul unui laptop, uimiţi că au părinţi, aşteaptă viitorul în zadar.

O ţară abandonată şi uitată, la fel de goală precum Biserica azi.

Ne-au luat speranţa.
Ne umilesc bătrânii.
Azi, ne iau cuvântul şi mutilează adevărul.
Când în Timişoara se striga „Libertate”, ei se pregăteau să iasă în faţă.
De 30 de ani îşi iau încet, dar sigur, ţara înapoi.
O ţară jefuită şi măcinată de corupţie, în care câţiva se plimbă cu iahturi, iar cei mulţi nu au nici măcar o căruţă.
În care unii copii vin la şcoală în BMW iar alţii bat kilometri, desculţi prin pădure, ca să ajungă într-o şcoală dărăpănată şi fără curent.
Unde îi aşteaptă nişte abecedare vechi şi un învăţător obosit şi cu haina peticită, dar care trebuie să îşi cumpere degrabă un laptop pentru a satisface orgoliile mărunte ale decidenţilor zilei.
O ţară în care suprema lor valoare, a celor puţini, e casa din Monte Carlo, iar a celor mulţi e pâinea de pe masă.

Bisericile goale vin să ne amintească de golul din noi.
Încet, încet ne cuprinde nepăsarea.

Liniştea lor începe cu doi, trei ziarişti reduşi la tăcere.
Liniştea lor înseamnă Adevărul încarcerat.

O ţară care tace, precum o biserică abandonată, în care harul e doar o amintire„, a scris sefa Tribunalului Timis pe pagina sa de Facebook.

Exit mobile version