Site icon Opinia Timisoarei

Tâlharii au dat lovitura într-un supermarket din Timișoara. Unul a fost prins chiar în Târgul de Crăciun

TIMIȘOARA. Trei tineri, dintre care unul adolescent, au furat dintr-un magazin din Timișoara și au lovit doi angajați care au încercat să îi oprească.

Unul dintre tâlhari a fost prins în Târgul de Crăciun, după ce a fost observat de un polițist aflat în timpul liber. Și ceilalți doi au fost prinși.

CITEȘTE ȘI: Tragedie pe liniile de tramvai la Timișoara. Un om și-a găsit sfârșitul pe când le traversa

Tâlhăria a avut loc în 3 decembrie, într-un magazin de pe strada 16 Decembrie din Timișoara. Cei trei tineri au intrat în supermarket și au furat mai multe produse de pe rafturi. Au fost, însă, observați de casierul care a alertat imediat alți angajați ai magazinului. Acestia au înercat să oprească hoții, dar ca să scape, fugarii i-au lovit.

Polițiștii au început cercetările și, la scurt timp, au depistat primul dintre tâlharii dispăruti.

A fost depistat un bărbat de 21 de ani, bănuit de comiterea faptei, acesta fiind reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, 4 decembrie 2025, magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Timiș.

Al doilea tâlhar a fost prins chiar în Târgyl de Crăciun.

În continuarea cercetărilor, un polițist din cadrul Secției 3 Urbane Timișoara, aflat în timpul liber în zona târgului de Crăciun, a observat una dintre persoanele căutate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale. Fapt pentru care a solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Secției 1 Timișoara, iar împreună au imobilizat persoana și au condus-o la sediul Poliției municipiului Timișoara. Astfel și cel de-al doilea tânăr de 18 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 5 decembrie 2025, să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive”, a mai precizat IPJ Timiș.

Totodată, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat și al treilea hoț, un adolescent de 15 ani, care este cercetat pentru tâlhărie calificată.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

Exit mobile version