Sute de oameni la Bursa Locurilor de Munca organizata in premiera, in aer liber, in Bastionul Theresia din Timisoara. Joburile oferite. FOTO

TIMISOARA. Cei aflați în căutarea unui job sunt asteptati vineri la Timișoara la o Bursă a Locurilor de Muncă în format inedit. Aceasta se desfășoara pentru prima oară în aer liber, în Bastionul Maria Theresia, și e organizată de AJOFM și Consiliul Județean Timiș. E deschisă până la ora 16:00.

CITESTE SI: Cartierul din Timisoara in care mai gasesti o chirie de 250 de euro pe luna. Care sunt cele mai cautate apartamente

Firme din diferite domenii s-au prezentat cu peste 500 de joburi, 420 dintre acestea fiind rezervate candidaților cu studii medii. Pe lângă aceste companii au fost amenajate și standuri ale Poliției sau Armatei, care și-au prezentat, de asemenea, oferta.

Unii dintre cei care au vizitat standurile și-au depus direct CV-urile, iar alții doar au discutat cu reprezentanții angajatorilor pentru a afla ce înseamnă cu adevărat muncă în companiile prezente.

Am riscat cu vremea și nu ne-am înșelat. Sunt foarte mulți participanți, încă așteptăm să mai vină, avem peste 30 de angajatori, peste 500 de locuri de muncă vacante, avem studii medii, studii superioare. Avem kinetoterapeuți sau medici neurochirurgi, avem arhitecți, ingineri din toate domeniile.

Pe studii medii avem lucrători comerciali, în transporturi avem foarte multe cereri de locuri de muncă, manipulanti de mărfuri, în asistență socială avem în mai multe domenii, și ne bucurăm să vedem că tinerii absolvenți, care vor fi forță de muncă proaspătă pe piața muncii, își manifestă interesul și sunt aici prezenți, poate și ca antreprenori, nu doar persoane în căutarea unui loc de muncă. I-am îndrumat și ca antreprenori să vină, să vadă ce înseamnă forța de muncă și resursa umană, să întrebe angajatorii cum se face un CV. Noi îi îndrumăm pentru că avem nevoie de ei.„, a spus Roxana Kassai, director executiv AJOFM Timiș.

La Bursă au venit, ca de fiecare dată, și deținuții care urmează să iasă din penitenciar și vor să se angajeze, dar și elevi din ani terminali de la liceele din Timișoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Decat sa va apucati aici cu 2-3000lei salar – bataie de joc subexistenta – mai bine mergeti direct pe dincolo si luati mii de euro/luna sau sute de euro/saptamana depinde unde va gasiti.

    • Asa e, si pentru pensii ia guvernul imprumuturi.

    • Aha numai e ce a fost candva ….

    • Tocmai asta e frumusetea Romaniei de 15 ani: LIBERTATEA DEPLINA, PACEA, LINISTEA!
      Daca ti lene sa muncesti du-te in Korea de Nord… nu te tine nimeni cu forta in Romania…

  2. Nici aici nu m-a angajat nimeni, iar dorm in gara. Bine ca macar am scapat de rusofili.

  3. Suveranisti sectanti cautati de lucru mai spre EST …Moscova