Surprize minunate pentru turisti in singurul sat rotund din Romania, Charlottenburg, aflat la doi pasi de Timisoara!

TIMISOARA. Satul Charlottenburg sau satul circular, singurul din tara de acest fel, construit in anul 1771 de colonistii germani in Banat, va fi pus, oficial, pe harta turismului din Romania. Totul la initiativa Directiei Silvice Timis.

Langa satul Charlottenburg, sau Sarlota, varianta romanizata a denumirii originale, se afla un superb domeniu de vanatoare, vechi de peste un veac, ce a fost infiintat in anul 1904.

Suprafata parcului este de 1.200 de hectare si tot aici traieste singura populatie de mufloni din judet. Sunt peste o suta de exemplare, iar numarul lor este in crestere.

De asemenea, pe domeniul de vanatoare de langa Sarlota sunt si 650 de cerbi lopatari, precum si 150 de mistreti si 50 de cerbi carpatini.

Parcul de vanatoare s-a infiintat pentru cresterea intensiva a muflonilor si a cerbilor lopatari. Acesta este motivul pentru care cele mai multe exemplare sunt de mufloni si de cerbi lopatari”, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro Valer Bercia, purtatorul de cuvant al Directiei Silvice Timis.

In plus, in acest parc de vanatoare mai exista si un helesteu in care animalele se adapa, dar si tot felul de instalatii de vanatoare cum ar fi observatoarele, depozitele de furaje, adapatori si multe altele.

Pe scurt, padurea e un adevarat rai pentru vanatorii care se inghesuie pe tot parcursul anului, in afara perioadelor de prohibitie, sa vina in acest loc.

Recent, Directia Silvica Timis, administratorul parcului, a reabilitat o constructie care este cunoscuta in zona ca si Casa de vanatoare Alios si care se aflata chiar la marginea satului Charlottenburg, iar aici a fost amenajat un muzeu de vanatoare.

Multi turisti vin in fiecare an sa vada singurul sat rotund din Romania, asa ca, de acum inainte, li se ofera si alte locuri minunate de vazut in zona: un domeniu de vanatoare plin de animale si un muzeu cu trofee nemaintalnite.

Practic, prin deschiderea acestui muzeu, unic in Timis, dupa cum spun reprezentantii Directiei Silvice, satul Charlottenburg este pus pe harta turistica a tarii si se spera in atragerea cat mai multor vizitatori.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Merita sa vedeti si Altringen

    • Ce are asa interesant Altringen ? Un sat parasit care are o pensiune intr-o fosta casa germana si in rest nimc de vazut.