Supraoferta imobiliara poate duce la ieftiniri. Cele mai scumpe apartamente din Timisoara sunt in zona Odobescu, iar cele mai ieftine in Dambovita

Reprezentantii agentiilor imobiliare din Timisoara previzioneaza ca, in acest an, piata de profil isi va mai reveni din letargia ultimilor ani, in ciuda faptului ca sectorul constructiilor asteapta, inca, vremuri mai bune.

Stagnarea constructiilor de locuinte se datoreaza, in cea mai mare parte, si supraofertei de pe piata, ceea ce va duce la ieftinirea caselor.

“Infiintarea unei facultati de medicina in limba franceza a pus o oarecare presiune pe nivelul chiriilor, in sensul majorarii preturilor cerute de proprietari. Dar, chiar si asa, nu prea avem ce le da studentilor straini. Chiar si azi am avut cereri si nu am avut de unde da. Cu toate acestea, ma astept la un an bun. Oricum, 2012 a fost de trei ori mai bun decat 2009, spre exemplu, ceea ce inseamna ca piata imobiliara isi revine. Sigur ca niciodata nu mai mai fi la nivelul inflationist din 2008, dar preturile se vor stabiliza, undeva, la mijlocul ecartului”, ne-a declarat Nicoleta Pop, directoarea unei agentii imobiliare din oras.

Cu o valoare medie de 776 euro/metru patrat util, atinsa in luna octombrie 2012, pretul apartamentelor din Timisoara a fost unul dintre cele mai mici din ultimii ani, in conditiile in care, in aceeasi perioada, valoarea medie a indicelui national al fost de 984 euro/metru patrat util. Mercurialul apartamentelor din Timisoara se pastreaza si in acest inceput de an, cele mai ieftine locuinte la bloc fiind scoase la vanzare in zona adiacenta bulevardului Dambovita, unde proprietarii solicita, in medie, 686 de euro pe metru patrat util.

Adica, un pret cu aproximativ 40% mai mic decat in 2008. in aceasta zona, pretul unui apartament vechi cu doua camere porneste de la 30.000 euro, un apartament cu trei camere poate fi gasit si la 40.000 euro, iar o unitate cu patru camere este evaluata la 55.000 euro. La polul opus, cele mai scumpe apartamente din oras sunt scoase la vanzare in zona Odobescu. Pretul mediu solicitat, 918 euro/metrul patrat util, este cu 13-15% peste pretul mediu cerut in oras.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cand pretul apartamentelor va cobori sub 500 euro/mp vom putea vorbi de o dezghetare a pietei. Pana atunci se fac numai vanzari/cumparari ce nu permit asteptari in timp, mare parte legate de succesiuni decese si partaje divort.