TIMISOARA. Trupurile neînsuflețite ale celor 7 suporteri ai echipei PAOK Salonic, morți în accidentul de marți de lângă Lugoj, au fost repatriate joi cu un avion militar care a sosit la Timișoara.
Clubul PAOK Salonic s-a ocupat de aducerea inapoi in Grecia a celor 7 ultrași. Unul dintre ei avea doar 20 de ani, trei aveau 28 de ani, unul 29 de ani, iar alți doi aveau 30 de ani.
O slujbă religioasă a fost oficiată de IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, pe Aeroportul Timișoara.
Sicriele au fost urcate, după serviciul religios, în avionul militar care a plecat apoi spre Grecia.
VIDEO: Paula Oneț
Și doi dintre cei 3 răniți în același accident au fost transferați la Salonic cu un avion medical. Unul dintre ei a fost internat în spital, pentru continuarea tratamentului, iar celălalt a ajuns acasă.
Al treilea rănit a rămas internat la Spitalul Județean Timișoara unde în cursul nopții a fost supus unei intervenții chirurgicale, după ce medicii au constatat că avea un edem la nivelul coloanei cervicale.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

