Opinia Timisoarei

Suporterii lui Poli Timisoara, alergati de jandarmi dupa ce au sarbatorit ziua clubului cu torte aprinse in Piata Unirii. Video

TIMISOARA. A fost spectacol, dar a fost si scandal cu ocazia aniversarii de 99 de ani a clubului sportiv Politehnica Timisoara. Fanii echipei s-au strans in Piata Unirii si au facut un show pirotehnic, spre incantarea celor care treceau prin zona.

CITESTE SI: La Multi Ani, Poli Timisoara! Povestea fabuloasa a celor 99 de ani in alb-violet. Foto si video 

Petrecerea nu a durat insa prea mult, deoarece la fata locului a sosit si Jandarmeria care a imprastiat multimea.

Initial momentul trebuia sa se desfasoare la Stiinta, pe proprietatea Universitatii Politehnica, deci nu pe domeniul public. Inclusiv jucatorii au fost prezenti la stadion, totul urma sa dureze doua minute la ora 19:21. Jandarmii s-au postat inca de la 6:30 si au blocat toate intrarile, erau la fata locului inclusiv de la mascati spunand ca pentru cele doua minute trebuia depusa cerere la Primarie…

99 ANI pentru Poli Timisoara si suporterii care sarbatoresc acest eveniment sunt hartuiti, alergati si opriti sa intre pe un domeniu privat (Stadionul Stiinta) de Jandarmeria Timisoara”, a scris Zoli Feher, team-manageruul echipei pe o retea de socializare.

Fost jucator al echipei, Feher, isi arata indignarea pentru faptul ca in alte locuri (Pitesti) suporterii au putut sa isi incurajeze favoritii cu torte, inaintea unui meci de campionat, in timp ce la Timisoara, Jandarmeria i-a pus pe fuga, chiar de ziua clubului.

12 suporteri care au participat la spectacolul pirotehnic aniversar din Piata Unirii din Timisoara, vineri seara, au fost amendati de jandarmi cu 6.250 de lei, in total.

4 decembrie este o zi de referinţă în istoria Politehnicii şi implicit a Timişoarei.
La fel ca în fiecare an, susţinătorii clubului nostru marchează acest eveniment în mod special. Manifestări asemănătoare s-au desfăşurat în anii trecuţi inclusiv pe malurile Canalului Bega, sau chiar pe stadionul Știința, fără a se înregistra niciodată incidente neplăcute.

Anul acesta, clubul nostru, împreună cu suporterii, au dorit să marcheze cei 99 de ani de la înfiinţarea Societăţii Sportive Politehnica Timişoara pe propria arenă, stadionul „Ştiinţa”, proprietatea Universităţii Politehnica Timişoara. Jucătorii echipei de seniori urmau să asiste la show-ul creat de câteva zeci de fani, începând cu ora 19.21, timp de două minute, fiind prezenți la teren alături de antrenorul Dan Alexa și restul staff-ului tehnic. Imagini reprezentative din istoria clubului au fost redate și pe tabela de marcaj a arenei.

Reprezentanţii clubului Politehnica, precum şi suporterii care şi-au exprimat dorinţa să participe la acest eveniment „în familie” au fost neplăcut surprinşi să fie întâmpinaţi la baza sportivă a Universităţii Politehnica de către un efectiv impresionant de jandarmi, inclusiv trupe de intervenţie, la toate intrările stadionului „Ştiinţa”.

Accesul fanilor a fost blocat pe motiv că ar fi trebuit depusă o cerere la Primăria Timişoara în care să fie explicat evenimentul. Reprezentanţii suporterilor au negociat zeci de minute cu cei de la Jandarmerie, asigurându-i că va fi respectată distanţarea fizică a celor care participă şi respectarea tuturor legilor în vigoare, mai ales că numărul participanţilor nu depăşea o sută de persoane.

Suporterii clubului nostru au organizat un moment aniversar jumătate de oră mai târziu, în Piața Unirii, dorind să marcheze un moment important din istoria clubului. Un club care a adus mândrie Timișoarei în istoria sa de 99 de ani. Însă din păcate o acțiune în forță a Jandarmeriei, alături de trupele speciale, au transformat un moment de sărbătoare într-un nou prilej de spectacol și demonstrație de forță în fața publicului larg.

Condamnăm ferm pe această cale lipsa de tact și excesul de zel al forțelor de ordine într-o situație ce nu prezintă niciun risc și niciun potențial de escaladare. Atitudine puternic contrastantă cu cea avută în aceeași seară, la un eveniment asemănător„, au transmis reprezentantii clubului Politehnica Timisoara.

Exit mobile version