Opinia Timisoarei

Subcarpati si Orchestra, in concert la Timisoara, in cadrul Fest FDR. Cate bilete s-au vandut?

TIMISOARA. Hip-hop cu orchestra in cea mai eleganta sala de spectacole din oras! Se intampla la Timisoara, in cadrul Fest-FDR, singurul festival de dramaturgie din Romania. Subcarpati + Orchestra revine in capitala Banatului, iar timisorenii care n-au apucat sa-si cumpere bilet vor trebui sa mearga… la urmatorul spectacol, pentru ca cel din cadrul Fest-FDR este deja sold-out.

600 de timisoreni si-au cumparat deja bilete pentru concertul Subcarpati + Orchestra din 22 aprilie, de pe scena Salii Mare a Teatrului National din Timisoara. Biletele s-au epuizat la doar trei zile de cand s-au pus in vanzare.

Timisorenii care aleg sa mearga la spectacolele din cadrul festivalului vor avea parte de momente exceptionale.

„Traduse in cifre, cele doua prime <<capitole>> ale FEST-FDR arata in felul urmator: 13 spectacole pe texte de teatru romanesc in selectia teatrologului Oana Bors, 5 coproductii europene in cadrul Art of Ageing Festival si 2 spectacole de gala – Maria de Buenos Aires (19 aprilie) si concertul Subcarpati + Orchestra (22 aprilie)”, sustin organizatorii.

In cadrul Festivalului Dramaturgiei Romanesti, cele mai premiate trupe de teatru din Romania isi prezinta creatiile la Timisoara. Cinci dintre ele sunt, deja, sold-out: Amalia respira adanc de Alina Nelega, regia Tudor Lucanu, Teatrul National Cluj, in trafic, un spectacol de Alina Nelega, Teatrul National Targu-Mures, Mobila si durere de Teodor Mazilu, regia Victor Ioan Frunza, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Balcescu”, in parc, un spectacol de Radu Iacoban, Godot Café-Teatru, Bucuresti, De vanzare/ For sale, un spectacol de Gianina Carbunariu, Teatrul Odeon, Bucuresti.

Biletele se pot achizitiona de la Agentiile Teatrului National sau online, pe tntimisoara.com.

Exit mobile version