Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat și în acest an, în parteneriat cu Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, tradiționalul masterclass internațional desfășurat la Veneția, dedicat studenților facultății.
Desfășurat sub titlul „Stili e Linguaggi Architettonici: Architettura e Design a Venezia”, evenimentul a reunit aproximativ 50 de participanți din ambele specializări ale facultății, sub îndrumarea conf.univ.dr.arh. Cristina-Maria Povian și a drd.arh. Călin-Munteanu Maximilian.
Pe parcursul unei săptămâni de activități intense, studenții au avut ocazia să exploreze Veneția prin prisma patrimoniului său arhitectural, al stilurilor locale și al limbajelor contemporane de design. Programul a inclus vizitarea Bienalei de Arhitectură, sesiuni de documentare și discuții tematice desfășurate în locații istorice ale orașului.
Un moment deosebit al masterclassului a fost conferința cu titlul „Stilul arhitectural Neo-Românesc în interpretarea unor arhitecți și constructori italieni”, susținută de dr.arh. Paolo Tomasella (Entitatea Regională pentru Patrimoniul Cultural din Friuli Venezia Giulia). Evenimentul a avut loc joi, 31 iulie 2025, în Sala de Conferințe a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, fiind posibil datorită implicării prof.dr. Cristian Luca, directorul Institutului. Conferința s-a desfășurat în prezența unui public numeros și receptiv, alcătuit în special din studenții participanți la masterclass.
Prelegerea a oferit o perspectivă inedită asupra influenței arhitecților și antreprenorilor italieni care, activând în România în perioada de dinaintea Primului Război Mondial și în perioada interbelică, au contribuit la dezvoltarea și reinterpretarea stilului arhitectural neoromânesc. Au fost prezentate exemple de clădiri reprezentative din orașe precum București, Craiova, Constanța, Predeal sau Câmpina – multe dintre acestea fiind încă în uz și astăzi.
Programul a fost completat de două excursii de studiu în afara Veneției, la Padova, și la Vicenza, unde studenții au făcut cunoștință cu moștenirea arhitecturală lăsată de Andrea Palladio, figură emblematică a arhitecturii renascentiste italiene.
Acest masterclass internațional continuă să reprezinte o experiență educațională de referință pentru studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, oferindu-le o oportunitate valoroasă de formare profesională și culturală în contextul vibrant al arhitecturii italiene.