Opinia Timisoarei

Structura noua, cu 7 angajati, la Primaria Timisoara. Cu ce se va ocupa?

TIMISOARA. Inceput de saptamana cu calcule la Timisoara! In prima zi de lucru de dupa castigarea titlului de Capitala Culturala Europeana pentru 2021, reprezentantii administratiei si cei ai Asociatiei TCEC 2021 au avut deja o prima sedinta.

Asa a luat nastere o noua structura in Primarie, care se va ocupa de implementarea proiectelor pentru Timisoara – Capitala Culturala Europeana in 2021.

„Astazi, luni, 19.09.2016, prima zi lucratoare dupa castigarea titlului de capitala europeana a culturii, am convocat o prima sedinta de lucru in formula subsemnatul, dl. viceprimar Dan Diaconu si d-na directoare a Asociatiei ”TCEC 2021”, Simona Neumann. Am stabilit ca in zilele urmatoare să-mi fie prezentate propuneri pentru echipele de implementare a programului de pregatire pentru anul 2021, listele de proiecte / obiective prioritizate si defalcate, sub aspectul finantarii, pe Primarie, Consiliul Judetean, Guvern, Comisia Europeana si mediul privat. De asemenea, am decis prevederea in noua organigrama a PMT a unei structuri dedicate, numita Unitatea de Implementare Proiecte Angajate ca si Capitala Europeana a Culturii, cu 7 posturi”, a scris primarul Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.

Primarul Nicolae Robu a facut si primele calcule legate de implementarea proiectului cultural.

Din cei 48.5 milioane euro angajați prin proiectul de candidatură –sumă devenită obligatorie de asigurat odată cu câștigarea competiției-, 20 milioane vor fi asigurați de la bugetul local, 5 milioane de la bugetul Consiliului Județean, aproximativ 1.5 milioane de la bugetul Uniunii Europene –bani obtenabili doar pe proiecte concrete și nu alocați pur și simplu- și 23 milioane de la Guvernul României și din mediul privat, evident, tot pe bază de proiecte concrete și nu ca alocare pur și simplu. Așadar, pentru aproape jumătate din suma angajată, va trebui să muncim enorm și competent, pentru a convinge finanțatorii în cauză să ne finanțeze. Iar asta se va întâmpla, fără-ndoială! Pentru că România trebuie să dea Europei și lumii, în 2021, o capitală culturală la superlativ! Și asta va fi, evident, Timișoara!„, a spus primarul Nicolae Robu.

 

Exit mobile version