Statia de curatat aerul, de 200.000 de euro, cumparata de primarie, uitata intr-un cartier din Timisoara! Trebuia sa filtreze aerul de pe santiere

TIMISOARA. A costat 200.000 de euro si a fost cumparata sa curete aerul din preajma santierelor din Timisoara. De aproape 2 ani zace intre blocuri, in Calea Sagului.

CITESTE SI: Ocolim toata Timisoara pe CENTURA MICA! Ce bucati de sosea mai trebuie facute?  

Vorbim de statia de filtrare a aerului care a fost cumparata de administratia lui Nicolae Robu in toamna anului 2014.

Pentru scurta vreme a stat in Piata Sfantul Gheorghe. Cand a pornit insa partea cea mai grea a santierului pentru reabilitarea pietei, in aprilie 2015, statia care curata aerul a fost ridicata si dusa langa Piata Doina din Sagului, unde alte lucrari erau in plina desfasurare pe strada Musicescu si in vecinatate.

CITESTE SI: Unde se ‘muta’ cel mai curat aer, din centrul Timisoarei? FOTO!

Acestea s-au ispravit insa de o gramada de timp, dar statia a ramas acolo, in loc sa ajunga in alte locuri din oras unde ar fi fost mai mare nevoie de serviciile ei.

Statia functioneaza ca un aspirator, atrage praful din aer si il filtreaza. Datorita unui sistem bazat pe o tehnologie avansata de filtrare, statia Systemlife aspira aerul in mod continuu, retine praful fin, poluantii si mirosurile si returneaza aerul curat in atmosfera. In fapt, statia purifica aerul pe o raza de 350 metri.

Intrebat de ce a fost uitata statia in Calea Sagului, primarul Nicolae Robu a dat din colt in colt si a gasit raspunsul salvator: iarna nu-i schimba locul.

In principiu, noi o mutam in zonele unde se impune curatarea atmosferei mai ales de particulele acelea M10 sau cum se numesc, ca nu stiu exact, particule de praf de dimensiune peste 10 microni, parca. Asta o putem muta cum vrem noi. In principiu da, mutam acea statie in zonele unde se produce cel mai mult praf, dar nu acum iarna„, a spus pentru opiniatimisoarei.ro, primarul Nicolae Robu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cat de mincinos poti sa fii (ca sa nu spun altfel) ? Dar din buzunarul cui s-a platit aceasta porcarie care filtreaza universul ? ca acum oricum nu mai merge si nici nu va mai functiona vreodata, in veci ! ca si micobuzele electrice cumparate de acelasi inteligent . Unde sunt acele vehicule si de ce ?
    Si de fapt aici sunt vinovati toti alesii nostri care au votat si aprobat aceste cheltuieli inutile și foarte paguboase. Sa le fie rusine la toti , pacat de oamenii care au avut incredere in ei si i-au votat.

  2. Dacă cineva ar fi curios ar afla imediat că această „budă ” în caz de funcționare nu face altceva decât consumă curent electric pe care tot noi îl plătim .
    Mă interesează când a fost făcută ultima întreținere și dacă au fost schimbate filtrele măcar o dată. Apropo budă ar putea s-o transforme într-un wc cred că va fi mai rentabilă. Cât despre filtrare a aerului lucrez în vest de 30 de ani pe șantiere dar așa o porcărie nu am văzut.

  3. O alta teapa marca Robu, alaturi de vaporasele pentru care s-a platit un pret de noua ori mai mare decat valoarea lor uzuala de pe piata. In India, o administratie locala a cumparat de asemenea aceasta instalatie, a iesit un scandal urias in presa, nu inteleg de ce nu s-au implicat aici onorabilii profesori ai IP Timisoara care ar fi putut sa-l aduca pe Robu cu picioarele pe pamant. Consilierilor care au aprobat aceasta „investitie” ar trebui sa le fie imputata solidar cu D. Primar Robu.

  4. La un simplu calcul, cu banii cheltuiti pe „aspirator” s-ar fi putut planta cca. 15000 de arbori care intr-adevar ar fi contribuit la imbunatatirea aerului din oras. Se aude Domnule Primar Robu?