TIMIȘOARA. Cercetat pentru trădare de Republica Moldova, un ofițer de informații a fost capturat pe Aeroportul din Timișoara, în urma unei ample operațiuni a serviciilor secrete din România, Ungaria, Cehia și Republica Moldova.
Alexandru Bălan, reținut de DIICOT pentru spionaj, ar fi ajuns adjunct al șefului serviciilor de informații din Republica Moldova în 2016, cu ajutorul lui Vladimir Plahotniuc. Fostul șef adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova este acuzat că ar fi transmis secrete de stat ale României către KGB din Belarus. Acesta fusese numit director adjunct al SIS în anul 2016, iar presa din Republica Moldova menționa despre el la acel moment că este ofițer SIS de carieră.
„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unui suspect, în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în forma continuată.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul ca, începând cu anul 2024 și până în prezent, suspectul, care a deținut anterior funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activități de divulgare neautorizata a unor informații secrete de stat, către reprezentați ai unei puteri străine, respectiv ofițeri din cadrul Comitetului Securității de Stat – KGB al Republicii Belarus, în condiții de natură să pună în pericol securitatea națională a României.
Astfel, între anii 2024-2025, suspectul a realizat doua întâlniri, ambele în Budapesta – Ungaria, cu ofițeri de informații din cadrul Comitetului Securității de Stat – KGB al Republicii Belarus, existând suspiciuni rezonabile ca aceste întrevederi au avut drept scop transmiterea de instrucțiuni și efectuarea de plăți pentru serviciile prestate.
Ancheta, desfășurată sub egida EUROJUST, a beneficiat de sprijinul serviciilor de informații din România, Ungaria și Cehia, precum și de sprijinul procurorilor din Ungaria, Cehia și Republica Moldova„, transmit reprezentantii SRI.
In calitate de ‘expert in securitate’, Alexandru Balan venise la Timisoara pentru a sustine marti o prelegere la Universitatea de Vest privind parcursul pro-european si provocarile, in contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova.
Pareri
Păi și ăștia care au organizat ori sunt securiști și a fost momit să vină ca să fie prins ori sunt complici de ai lui! Pe ce criterii a fost adus și o grămadă de alte întrebări la care trebuie să se răspundă! Sau…. Marilene marilene
Emil Gânj??? bai james bond …voi nu gasiti un criminal…dar prindeti un spion …wtf?cine drk pune botu la vrajeala voastra?