Spectaculos! Cum se vede Timisoara de la cei 155 de metri ai imobilului care va detine titlul de cea mai inalta cladire de birouri din Romania. Video

În luna aprilie, lângă Iulius Mall Timişoara au început lucrările la cel de-al patrulea imobil din ansamblul mixt Openville, care va fi şi cea mai înaltă clădire de birouri din România. Nu mai puţin de 155 de metri înălţime şi 27 de etaje va avea United Business Center 0 (UBC 0), pe care dezvoltatorii ansamblului şi-au propus să o finalizeze până în ultimul trimestru al anului viitor. Clădirea va include spaţii de birouri pe o suprafaţă de 52.000 mp, dar şi magazine şi restaurante la demisol şi parter, în vreme ce la etajul întâi vor fi amenajate săli pentru evenimente.

Lucrările începute acum o lună avansează rapid, constructorii executând în prezent pilonii foraţi care vor consolida terenul.

UBC 0 va oferi cea mai spectaculoasă panoramă asupra Timişoarei, din orice unghi, după cum se poate vedea în filmuleţul de mai jos.

Openville Timişoara va fi principalul pol de business, retail şi entertainment din vestul României şi este realizat de companiile Iulius şi Atterbury Europe. Prima etapă a proiectului va fi inaugurată în trimestrul patru al acestui an şi va include: 47.000 mp de retail suplimentari, 50.000 mp de spaţii office în operare şi alţi 52.000 mp în construcţie, un parc, peste 1.500 de noi locuri de parcare şi un pasaj subteran destinat traficului auto.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Felicitari Iulius Group&Atterbury Europe! Ceea ce faceti la Timisoara este fantastic!

    P.S. Daca ati adauga un segment de rezidential proiectului, cartierul OpenVille ar avea caracter unic in Romania, ar fi complet.

    Inca o data mult succes in tot ceea ce faceti la Timisoara!

  2. Astept cu nerabdare! Frumos ar fi in Timisoara mai ales in zona Centrala 5-6 astfel de cladiri grupate gen downtown!

  3. Marfa vom privi miticii de sus (la propriu)

  4. 155 m inaltime si 27 etaje, sa facem calculul: 155 / 27 = 5.74m inaltimea unui nivel ? Sau ce forma va avea cladirea ? 3m etajul iar in varf o structura de 74 m ? Stie cineva cum arata cladirea ?

  5. Foarte frumoasa privelistea. Ar putea inchiria ca loc de belvedere.

    Apropo stie cineva cum se cheama melodia din video? Mersi

  6. Ce rezidential? Pai tu iti inchipui ca nu-i destul de aglomerat?

    • Nu ma refeream expres la zona aia, ci se poate construi rezidential pe terenul fostei fabrici de betoane (intre Galeria 1 si Pracktiker) teren actual care chiar are un aspect dezolant, cu iesire la noua bretea care face legatura cu str. Demetriade, ii se poate oferi alta destinatie decat ruina, mai ales in conjunctura actuala cu noul pasaj extins si modernizat.

      Pune-ti tartacuta aia la lucru putin.

  7. Despre „vedere de sus”: In cadrul filmelor de Telecinemateca exista un film de referinta pentru … (nu lungesc) cu titlul Blow-up https://www.imdb.com/title/tt0060176/; merita sa fie vazut!