Opinia Timisoarei

‘Spargem tot, facem orasul frumos’. Inca o strada importanta din centru intra in reparatii la Timisoara, iar statia de taxi de la Conti s-a mutat temporar. Foto

TIMISOARA. Noi restrictii vor fi impuse in centrul orasului, pe una dintre cele mai circulate strazi.

CITESTE SI: Aer conditionat, toaleta si dus. Sunt dotarile noilor chioscuri de bilete STPT la Timisoara, ce vin in ajutorul vatmanilor si soferilor. Foto si video 

Angajatii Primariei se pregatesc sa sparga asfaltul vechi si sa inceapa modernizarea si pe strada 20 Decembrie (fosta Savinesti), cea care leaga sensul giratoriu de la Modex de intersectia de la Parcul Justitiei.

In plus, in zona va fi amenajata o statie pentru autocarele care aduc turisti la Timisoara.

„Se va lucra de la sensul giratoriu de la Modex pana la intersectia de la Primarie, pe toata strada Savinesti. Spargem asfaltul, refacem trotuarele, inlocuim reteaua de apa, reamenajam si locurile de parcare si montam si sistem de irigatie din metru in metru. O sa facem si o statie pentru autocare, deocamdata nu stim exact unde va fi pozitionata, in functie de cum vom avea spatiu. Spargem tot, facem orasul frumos!”, au spus pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii Primariei Timisoara.

Lucrarile la strada 20 Decembrie (fosta Savinesti) vin in continuarea celor care se desfasoara in toata zona centrala, acolo unde in prezent sunt deja impuse restrictii in trafic.

Mai exact, pe strada Martin Luther s-a turnat deja primul strat de asfalt, iar pe b-dul Bratianu, unde erau candva asezati faimosii palmieri, muncitorii dau zor sa ajunga cat mai grabnic la aceeasi operatiune.

De asemenea, statia de taxi de la Conti a fost deja desfiintata, masinile fiind mutate provizoriu vizavi, in vecinatatea fostului sediu Tarom. Taxiurile urmeaza sa fie mutate definitiv in actuala parcare de la Conti, care se va transforma in una publica, deschisa tuturor soferilor, in sistemul Timpark.

Odata ce se vor finaliza lucrarile din zona strazilor Michelangelo – Bratianu – Bastion – Punctele Cardinale, ce ar trebui sa fie gata inainte de inceperea scolii, reprezentantii municipalitatii muta santierul in alt punct central al orasului. Mai exact, se va lucra pe tronsonul de strada dintre Primarie si Catedrala Mitropolitana.

Exit mobile version