TIMIȘOARA. Ca să ‘închidă ochii’ la control, un șofer sârb a încercat să-i dea mită unei polițiste de frontieră de la Jimbolia. Agenta i-a oprit însă călătoria și a sesizat Direcția Generală Anticorupție.
CITEȘTE ȘI: Incendiu puternic la un gater din Timiș. Intervenție rapidă a pompierilor
Conducătorul auto a intrat cu tupeu cu un automarfar pe artera destinată autoturismelor.
Bărbatul a spus că se grăbește și i-a oferit politistei bani pentru a fi lăsat să treacă rapid și fără verificări.
”La data de 02 octombrie 2026, în jurul orei 17:45, la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră un cetățean sârb, conducând un automarfar înmatriculat în Serbia.
Conducătorul automarfarului s-a prezentat pentru controlul de frontieră pe o arteră destinată autoturismelor și a încercat să ofere polițistului de frontieră suma de 40 de euro, pentru a-i permite intrarea în țară, motivând că se grăbește”, a transmis Poliția de Frontieră Timișoara.
Polițista de frontieră a refuzat categoric banii și i-a explicat bărbatului că gestul său înseamnă dare de mită.
În cauză au fost sesizate Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Timiș și unitatea de parchet competentă, în vederea efectuării cercetărilor.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

