Opinia Timisoarei

Soc total pentru administratia Fritz. Proiectul privind cresterea tarifelor la caldura in Timisoara respins de consilierii locali. Prea putine voturi pentru majorarea gigacaloriei

TIMISOARA. Zeci de minute de discutii, vorbe grele si dezbateri privind noul pret al gigacaloriei la Timisoara, in plenul de marti seara. Alesii locali au avut de votat cu cat creste costul pe care timisorenii vor trebui sa il plateasca pentru caldura, insa, dupa mai bine de o ora de polemici, proiectul a cazut.

CITESTE SI: Dominic Fritz isi plateste ‘datoriile’ fata de fostul liberal Raul Ambrus, exclus din partid. I-a pus prietenii in Consiliul de Administratie al Societatii de Drumuri: Asta inseamna democratie. Bine ati venit in realitate! 

Dupa ce a fost deja retras de la vot lunile trecute, marti, alesii locali din Timisoara au avut din nou pe mese proiectul de crestere a sumei pe care abonatii Colterm urmeaza sa o plateasca pentru termoficare. S-au intrecut in calcule si au vehiculat o serie de cifre, au facut topuri ale celor mai scumpe orase din tara in ceea ce priveste gigacaloria si s-au jignit.

Primarul Dominic Fritz a propus doua amendamente, cu stabilirea la 416 lei MW/h pretul de la 1 ianuarie si o subventie de 435 lei, care au fost adoptate, cu ajutorul fostului liberal Raul Ambrus, exclus din partid, si parea ca si soarta intregului proiect este decisa.

Insa, nu mica le-a fost uimirea USR-istilor atunci cand, proiectul a cazut, intrunind doar 13 voturi, si nu 14, asa cum era necesar. Imediat unul dintre consilierii din partea USR a cerut reluarea votului, de data aceasta in mod verbal, insa a fost refuzat de presedintele de sedinta, care, la randul lui, a cerut verificarea votului electronic. Desi erau mai multi prezenti, doar 18 consilieri au votat proiectul, 13 dintre ei fiind pentru si 5 impotriva, fapt care a aratat clar ca proiectul privind majorarea pretului gigacaloriei a fost respins.

Ramane de vazut daca primarul Dominic Fritz va convoca o sedinta de indata pana la finele anului sau proiectul va fi repus pe tapet in ianuarie, fapt care ar insemna ca s-ar mai pierde niste bani pe care administratia se baza pentru asigurarea sumelor necesare pentru functionarea Colterm.

Exit mobile version