Opinia Timisoarei

Simona Halep, mesaj emotionant pentru romani dupa victoria incredibila cu Serena Williams

Simona Halep a tinut sa le transmita un mesaj fanilor romani imediat dupa cea mai importanta victorie a carierei, obtinuta in fata Serenei Williams la Turneul Campioanelor.

Sportiva in varsta de 23 de ani le-a multumit conationalilor sai care au mers pana in Singapore pentru a fi alaturi de ea.

„Vreau sa le multumesc romanilor pentru ca au venit sa ma sustina si aici, la mare distanta de tara noastra. Vreau sa le multumesc din inima, lor si tuturor celor care au fost alaturi de mine”, a spus Halep.

Simona Halep a obtinut miercuri cea mai importanta victorie din cariera, ea reusind s-o invinga pe Serena Williams, liderul clasamentului WTA, in al doilea meci de la Turneul Campioanelor.

Romanca s-a impus fara drept de apel, in doua seturi, scor 6-0, 6-2.

In ultimul meci din faza grupelor din Singapore, Simona o va intalni pe sarboaica Ana Ivanovici.

Sursa: ziare.com

Exit mobile version