Sfarsit tragic pentru un sofer, pe soseaua Timisoara- Lugoj. Cum s-a intamplat accidentul?

TIMISOARA. Doua accidente in aceeasi zi, ambele in aceeasi zona: Topolovatu Mare. Primul accident a avut loc dupa ce o masina a intrat pe contrasens fiind ranite trei persoane, iar al doilea accident s-a soldat cu un deces.

Soferul de 51 de ani, din Ortisoara, al unui microbuz si-a pierdut viata in urma unui accident rutier petrecut pe DN6, intre Timisoara si Lugoj, in apropiere de localitatea Topolovatu Mare.

Barbatul venea spre Timisoara, dinspre Lugoj cand, cel mai probabil din cauza soselei alunecoase pe care s-a asterut un strat de polei, a pierdut controlul masinii si a patruns pe contrasens. A intrat, astfel, in plin, intr-un TIR care circula regulamentar din sens opus.

In urma impactului, soferul microbuzului a murit pe loc. La fata locului a sosit si un echipaj de la Ambulanta, insa nu a mai fost nimic de facut pentru soferul de 51 de ani. Pompierii de la Descarcerare i-au scos trupul neinsufletit dintre fiare.

Din fericire, soferul TIR-ului a scapat teafar. El a fost testat de politisti cu aparatul alcooltest, dar valoarea indicata a fost zero.

Video-ul nu poate fi incarcat.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Avea 10 copii, cel mai mic de 6 ani, daca nu ma insel, Odihneascase in pace