Sef nou intr-o directie din Primaria Timisoara

TIMISOARA. Una dintre cele mai importante directii din Primaria Timisoara are, incapand de saptamana aceasta, o noua conducere.

CITESTE SI: Schimbare pe piata imobiliara la Timisoara. Evolutia preturilor la apartamente, la inceputul anului 

Fostul sef al directiei, Florin Ravasila, a plecat din Primarie, astfel ca interimatul Directiei Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse I Est va fi preluat de Simona Mihaiela Balan, cea care pana acum s-a ocupat de Biroul de Locuinte.

„Simona Mihaiela Bălan este, începând de săptămâna aceasta, noul director interimar al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse I Est în cadrul Primăriei Timișoara, după demisia lui Florin Răvășilă. Dna Bălan lucrează în PMT din 1987, ocupându-se de activitatea de administrare a locuințelor.
Această activitate a fost preluată de PMT în 1999, anterior fiind o structură externalizată către fostele URBIS, ADP și ICRAL. Dna Bălan are, așadar, o experiență vastă în ceea ce înseamnă patrimoniul Timișoarei, iar postul de director interimar vine după conducerea Biroului Locuințe din Primăria Timișoara.
Sper să facem echipă bună pentru administrarea unui domeniu greu și cu probleme diverse”, a anuntat viceprimarul Cosmin Tabara.

Florin Ravasila a fost, iniatil, consilier personal al fostului primar Nicolae Robu, pentru ca ulterior sa ocupe, prin concus, postul de director al Directiei Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse I Est .

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. un monument de competenta. asa se intampla cand nimeni, ajunge sa conduca orasul. sa recapitulam : un lingau al fostului primar, prin ,, concurs ,, a ocupat un post este avansat de noua conducere probabil pe criteriul ,, limbii lungi,,