Se vor incalzi treptat caloriferele la Timisoara, dupa ce a ajuns cu greu un tren cu carbune. Colterm: Crestem temperatura cu jumatate de grad la cateva ore, nu putem ridica brusc, ca spargem sistemul. Ce urmeaza

TIMISOARA. A ajuns abia joi dimineata o prima garnitura cu carbune la Timisoara, iar pe masura ce lignitul va fi ars, va creste treptat si temperatura in locuintele timisorenilor racordati la sistemul centralizat. O spune directorul Colterm care atrage atentia ca incalzirea retelei se face destul de greu.

Suntem in crestere cu parametri, a intrat prima marsuta (n.r. – garnitura de vagoane), mult mai tarziu decat trebuia, spre dimineata. S-a intarziat din cauza conditiilor de transport pe cale ferata, acesta a fost motivul intarzierii. Acum suntem la 35 de grade, o sa ridicam treptat temperatura, cu jumatate de grad la cateva ore, nu putem sa fortam sistemul, sa ridicam cu mai multe grade brusc, pentru ca il spargem. Ne vom opri la 39 de grade deocamdata„, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro Cristian Mitu, directorul Colterm.

In intarziere este insa un al doilea transport de carbune catre Timisoara, in conditiile in care o garnitura de tren este de aproximativ 1200 de tone, iar pentru a asigura o singura zi incalzirea in oras, Colterm are nevoie de 1000 de tone.

Si al doilea transport este intarziat, dar e in limita Regionalei Timisoara, deci va ajunge in cursul zilei de azi (joi, n.r.).

Mai trebuie sa vina maine un tren, poimaine inca unul. Deocamdata sunt cei doi distribuitori care livreaza, s-a mai semnat cu inca doi, speram sa inceapa si ei sa livreze cat mai repede. Tot din zona Motru sunt amandoi distributorii. Nu stim exact cand vor incepe sa livreze, pentru ca trebuie sa primim si noi graficele de livrare. Mai avem discutii si cu altii, dar vedem ce se mai intampla. Cu cat mai multi sunt, cu atat mai bine„, a mai declarat pentru opiniatimisoarei.ro Cristian Mitu, directorul Colterm.

Cat priveste asigurarea gazului pentru arderea carbunelui, exista un nou contract semnat pentru cateva zile cu Tinmar Energy, care va asigura combustibilul pana miercurea viitoare.

Cu gazul nu avem probleme, deocamdata, s-a platit, avem actul aditional valabil pana miercuri, e in regula”, a precizat Cristian Mitu.

Va reamintim, inca de marti seara, caloriferele timisorenilor racordati la Colterm s-au racit iarasi, dupa ce compania de termoficare a ramas fara carbune. Conducerea a dat vina pe… ploile din ultimele zile care ar fi intarziat livrarile de la cele doua firme din Bihor si Gorj cu care avea contracte incheiate.

Pentru furnizarea gazului se incheie contracte pe termen scurt cu Tinmar Energy pentru asigurarea arderii carbunelui, dupa ce E.On a decis sa inchida robinetul pentru Colterm odata ce primarul Dominic Fritz a anuntat in octombrie intrarea in insolventa a companiei de termoficare.

UPDATETimisoara a primit cea mai mare suma de la fondul de rezerva al Guvernului. Aproape 54 milioane de lei pentru incalzire si apa calda de la Colterm

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Doamne! Ma ingrozesc la ce citesc. Astia ar trebui arsi de vi in piata ca pe vremea inchizitiei.
    „Acum suntem la 35 de grade, „Mai trebuie sa vina maine un tren”, „speram sa inceapa si ei sa livreze”, „Nu stim exact cand vor incepe sa livreze”, „vedem ce se mai intampla”, „Cu gazul nu avem probleme, deocamdata, s-a platit, avem actul aditional valabil pana miercuri, e in regula”.
    Astea sunt din declaratia directorului COLTERM. Auzi acolo „e in regula”. E in regula oameni buni!
    Fara cuvinte!

  2. Va fi o iarna lunga si interesanta pentru timisoreni. Nu-i vorba, nu protesteaza nimeni, toti stau cu capul intre urechi si cu fata indaratul mastii, regulamentar.
    Previziuni: la primele ploi mai serioase, nu zic de ninsoare, doar ploi, vor fi intarzieri in alimentarea cu carbune si vor fi zile, saptamani de stat in frig.
    Mai hashtag rezistati timisoreni la batjocura infectului din primarie si a infectilor lui de consilieri?

    • Infect ești tu mă. Tu și șeful tău lae care v-ați bătut joc de orașul ăsta. Și tot voi cu ciocul mare!

  3. chemati revolutionarii sa va aduca carbune si sa va dea caldura.cit le-a dat statul in astia 31 ani se icalzeste timisoara 10 ani pe gratis.

  4. E cel mai bun ca Prefect dintre toți , iar pe viitor ar fii potrivit ca Premier. De zece ori mai bun ca HAHALERA PSDista Grindeanu

  5. Știu că și Sârbii ne-au trimis cărbune sub forma de ajutoare

  6. ce pisici.ati vrut capitalism dar sunteti cu mintea in comunism.incalzirea in casa a fiecaruia e treaba lui.de ce cei cu centale propri sa plateasca coltermul.cu cei 35 milioane primiti sa sa modernizeze orasul nu pentru incalzirea unora.