TIMIȘOARA. Se vor termina lucrările la clădirile Școlii 30 din Timișoara.
Primăria anunță că vechiul constructor, firma TT&CO Solaria Grup, care contestase în instanță noua licitație pentru finalizarea proiectului, a pierdut definitiv procesul.
Astfel, se pot relua intervențiile de unde au rămas. În 7 luni școala ar trebui să fie gata, transmite primarul Dominic Fritz pe Facebook.
În septembrie 2024, municipalitatea anunța că a câștigat în instanța alt proces împotriva TT&CO Solaria Grup, care nu a finalizat la timp lucrările de extindere de la Școală Gimnazială 30 din Timișoara, și căreia primăria i-a dat certificat negativ, iar această îl contestase.
Reprezentanții primăriei, care au reziliat târziu contractul cu firma de construcții, și drept urmare au pierdut și o bună parte din banii europeni pentru școală, spuneau că, potrivit sentinței, compania rămâne cu certificat negativ și nu va mai putea participa la licitațiile publice vreme de 3 ani.
Acum a fost deblocată noua licitație pentru desemnarea noului constructor, procedura la care, culmea, se înscrisese și TT&CO Solaria Grup. Municipalitatea i-a cerut acesteia penalități de 2,7 milioane lei, iar procesul este încă în curs.
Acum asocierea câștigătoare BTTC Construct – Smart Consulting a iscălit contractul de 2,5 milioane euro cu TVA și va prelua proiectul Școlii 30 din cartierul Soarelui, ramas la 70%, pentru a-l duce la bun sfârșit până vara viitoare.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

